După Beșiktaș, un alt club important din Turcia îl vrea pe Silviu Lung! Galatasaray, interesată de portarul român
16.07.2020, 08:15SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Silviu Lung se află la final de contract cu Kayserispor, formație aflată în lupta pentru retrogradare în Turcia, dar are șanse mari să prindă un transfer important la finalul sezonului.
După Beșiktaș, un alt nume mare al fotbalului din Turcia, Galatasaray, ar fi, conform Takvim, este interesat de transferul lui Silviu Lung.
Silviu Lung, dorit de Galatasaray
Fernando Muslera, portarul titular al lui Galatasaray, s-a accidentat grav în partida cu Rizespor, disputată pe 14 iunie, și ar urma să stea departe de gazon până la începutul anului viitor.
Silviu Lung, care ar ajunge gratis pe stadionul ”Ali Sami Yen”, este considerat de oficialii Galatei variantă perfectă pentru înlocuirea lui Fernando Muslera.
Totuși, turcii anunță că Beșiktaș se află în pole-position pentru a-l convinge pe Silviu Lung datorită statutului de număr 1 pe care românul l-ar avea în echipă, spre deosebire de Galatasaray, unde fostul goalkeeper al Astrei ar urma, cel mai probabil, să fie trecut pe banca de rezerve în momentul revenirii lui Fernando Muslera după accidentare.
De la transferul în Turcia, din 2017, portarul român a fost titularul postului la Kayserispor. În acest sezon, Silviu Lung a evoluat în 27 de partide, reușind în opt dintre ele să nu primească gol.
Etichete: galatasaray , silviu lung , besiktas , oferte silviu lung
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții