Dramatism şi spectacol. 5 partide memorabile din această săptămână vor rămâne în istoria fotbalului
14.04.2018, 16:47SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partidele disputate în ultimele şapte zile în Liga Campionilor, Liga Europa şi Premier League ne-au oferit momente dramatice, cu răsturnări de situaţie care vor rămâne veşnice în memoria fanilor "sportului rege". Spectacolul a început pe 8 aprilie, în derby-ul oraşului Manchester.
City a început furtunos partida, iar după 30 de minute avea un avans de două goluri pe tabelă, graţie golurilor marcate de Kompany și Gundogan. Nici cel mai înfocat fan al "diavolilor" nu anticipa ce avea să urmeze după pauză. Pogba a făcut "dubla" (53, 55), iar Smalling a dat lovitura în minutul 70. Iar "cetăţenii" au ratat şansa să câştige matematic titlul.
Au urmat două partide de povestit nepoţilor, în Liga Campionilor. În manşa tur, Barcelona a învins, clar, pe AS Roma, scor 4-1, iar calificarea părea o simplă formalitate pentru spanioli. Gruparea de pe Olimpico a produs, însă, marea surpriză şi i-a scos din competiţie! Dzeko (6), De Rossi (58-pen.) şi Manolos (82) au marcat pentru italieni, care s-au calificat în semifinalele competiţiei.
Real Madrid - Juventus a fost alt meci care va rămâne în istorie. În tur, "albii" s-au impus, în deplasare, la scor de neprezentare. Ambiţionaţi de performanţa reuşită de AS Roma, gruparea torineză nu s-a prezentat ca mielul la tăiere pe Santiago Bernabeu. A crezut, până la final, în şansa ei. Şi, după doar 61 de minute, tabela arăta un scor incredibil, 3-0 în favoarea lui Juve. Michael Oliver a acordat un penalty controversat în minutul 90+3, iar Cristiano Ronaldo i-a calificat pe madrileni în semifinale.
Dramatism a fost şi în Europa League. În partida tur, Lazio s-a impus în faţa lui Salzburg cu scorul de 4-2. A urmat meciul din Austria. Italienii erau cu un pas în semifinale după golul lui Immobile, din minutul 55. La momentul respectiv, Salzburg, pentru a se califica, avea nevoie de patru goluri, fără să primească vreunul. Şi minunea s-a produs. Dabbur (56), Haidara (72), Hwang (74) şi Lainer (76) au punctat pentru austrieci, care au reuşit o calificare miraculoasă.
Ultimul meci de infarct a avut loc sâmbătă, în Premier League. După o oră de joc, Southampton conducea cu un liniştitor 2-0. Dar, în ultimele 20 de minute, Chelsea a avut o răbufnire de orgoliu şi a întors rezultatul graţie golurilor marcate de Giroud (70, 78) şi Hazard (75). O nouă partidă memorabilă în campionatul Angliei, poate cel mai puternic din lume.
Etichete: chelsea , real madrid , juventus , barcelona , roma , southampton , reveniri de scor , partide memorabile liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții