Dorit de Inter, Dennis Man a ales și semnează în vară! Durata contractului + Salariu de peste un milion de euro
articol scris de Digi Sport22.02.2024, 08:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dennis Man (25 de ani) este hotărât să rămână la Parma.
Deși în Italia se vorbește despre un presupus interes al unor cluburi mari, inclusiv Inter, pentru Dennis Man, internaționalul român nu ia în calcul schimbarea echipei.
Dennis Man semnează prelungirea contractului cu Parma
Speculații despre o posibilă plecare a lui Dennis Man apar pentru că românul face un sezon remarcabil, dar și pentru că în vară intră în ultimul an de contract.
Situația sa contractuală se va schimba, însă, la finalul sezonului, pentru că Parma și Dennis Man doresc continuarea colaborării.
Portalul Forza Parma scrie că Dennis Man va semna prelungirea contractului cu Parma după finalul sezonului. Ar fi vorba despre o extindere cu un an a înțelegerii, până la 30 iunie 2026, cu o opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
- 10 goluri în 21 de meciuri are Dennis Man în acest sezon de Serie B, unde Parma este lider
Salariu de peste un milion de euro pe an pentru Dennis Man
Dennis Man este unul dintre cei mai buni jucători din Serie B, dar și unul dintre cel mai bine plătiți.
Internaționalul român are un salariu de 1,1 milioane de euro în acest an la Parma. Anul viitor, ultimul al angajamentului aflat în vigoare, salariul îi va crește cu 100.000 de euro.
Foarte probabil, având în vedere progresul său și faptul că, aproape sigur, Parma va fi în Serie A sezonul viitor, Dennis Man va primi o mărire de salariu în momentul prelungirii contractului.
FOTO Fotbaliștii români cu cele mai mari salarii. Dennis Man, în top
Galerie Foto
Etichete: parma , dennis man , contract dennis man , salariu dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții