Dorit de FCSB, Rafa Mujica a ales și urmează să semneze: transfer de 10 milioane de euro și salariu uriaș
articol scris de Digi Sport06.05.2024, 08:10
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Rafa Mujica (25 de ani) a impresionat pe toată lumea în acest sezon, la Arouca, în prima ligă portugheză, unde a marcat 20 de goluri.
Atacantul a fost propus de unii agenți la FCSB și Gigi Becali a dat ”ordin” imediat ca cei din staff, în frunte cu Mihai Stoica, să-l analizeze, dar președintele clubului i-as spus că șansele ca spaniolul să vină în România după un astfel de sezon sunt nule. Și a avut dreptate!
Rafa Mujica pleacă în Qatar
Rafa Mujica va pleca, într-adevăr, de la Arouca în această vară, dar nu la FCSB, ci la Al-Sadd, campioana Qatarului.
Publicația portugheză Record scrie că totul este rezolvat și că Al-Sadd va plăti 10 milioane de euro pentru a-l transfera pe Rafa Mujica. Suma reprezintă clauza de reziliere a contractului atacantului spaniol cu Arouca, care era valabil până în vara lui 2025.
Jurnalistul portughez Pedro Sepulveda anunță că Rafa Mujica va semna un contract valabil trei ani și va avea un salariu stagional de un milion de euro.
Iminenta plecade la Arouca este motivul pentru care Rafa Mujica n-a fost în lot la meciul cu Estrela de duminică, 0-0, după cum a anunțat antrenorul Daniel Sousa.
”Mujica negociază cu un alt club, am considerat că nu este în starea necesară pentru a juca”, a declarat Daniel Sousa, potrivit sursei citate.
Rafa Mujica, salariu mai mic decât Florinel Coman
În Qatar va ajunge și Florinel Coman, golgheterul campioanei FCSB, dar la Al-Duhail, formația de pe poziția a șasea.
Chiar dacă va ajunge la o echipă mai mică decât o va face Rafa Mujica, la Al-Duhail, Florinel Coman va câștiga mult mai mult decât spaniolul. Qatarezii l-au convins cu un salariu de două milioane de euro pe an.
Etichete: qatar , al sadd , rafa mujica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții