Video&Foto Dorin Rotariu, cerere în căsătorie spectaculoasă! S-a întâmplat la etajul 52 al unui hotel exclusivist din Londra
27.12.2018, 21:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dorin Rotariu (23 de ani) a fost ofertat de către Gigi Becali (60 de ani) în toamna acestui an, pentru a veni la FCSB, dar deocamdată internaționalul român, legitimat la AZ Alkmaar, acolo unde este împrumutat de la FC Bruges, nu se grăbește să decidă ce va face cu viitorul său profesional. Dincolo de viața sportivă, mijlocașul s-a decis însă să facă cel mai important pas al vieții, astfel că și-a cerut iubita în căsătorie.
Galerie Foto
Totul s-a petrecut într-unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Londra. Dorin și-a dus iubita, Floris, alături de care formează un cuplu de 3 ani, la etajul 52 al stabilimentului acolo unde a pregătit surpriza până la cele mai mici detalii. Rotariu a pregătit și un mesaj special, dar și o inimă formată din petale de trandafiri, iar răspunsul fetei a fost ”Da!”.
Vezi această postare pe InstagramYou are and will always be the best thing ever happened to me! @costineafloris ?❤️ I Love You!
O postare distribuită de Dorin Rotariu (@rotariudorin) pe
Dorin Rotariu, nemulțumit de faptul că bifează apariții sporadice în tricoul celor de la AZ Alkmaar, va avea în curând o discuție decisivă cu conducerea clubului olandez. Dragoș Boboc, impresarul fotbalistului, a dezvăluit fapul că cel mai probabil, Rotariu va părăsi Eredivisie.
"Dorin se pregăteşte, vrea să joace. E nemulţumit, pentru că a pierdut şi naţionala. Dar sperăm să-i găsim ceva acum în iarnă, ca să joace, să-şi revină. Vrea să plece de la AZ Alkmaar. Vom vedea ce vor şi cei de la AZ. El e împrumutat până în vară, dar urmează să avem o discuţie cu conducerea. Ori să joace, ori să-i găsim o altă echipă", a dezvăluit impresarul lui Dorin Rotariu pentru Prosport.
FCSB are concurență pentru semnătura lui Dorin Rotariu
În aceste condiții, cresc șansele ca transferul lui Dorin Rotariu la FCSB să se concretizeze, însă Gigi Becali nu este singur în cursa pentru fostul dinamovist.
"Nu ştiu ce să spun acum. Dar sunt ceva interese, au sunat echipe din străinătate. Din Belgia, o echipă din Belgia şi încă o echipă din Olanda, care era interesată de el înainte să ajungă la Brugge", a declarat Dragoș Boboc.
În urmă cu o lună de zile, presa din Belgia anunța negocierile dintre Brugge și FCSB: "Negocierile dintre Brugge şi FCSB sunt în toi şi au intrat în linie dreaptă. Dacă totul decurge conform planului, Rotariu se va întoarce în România pentru două milioane de euro. Ambele părţi îşi doresc să finalizeze afacerea", au notat belgienii de la Voetbal24.be.
La începutul lui noiembrie, Gigi Becali se declara optimist în privința transferului: "Nu am terminat negocierile, dar mai degrabă, da, vine. Nu vreau să spun mai mult. Când nu mai vreau un jucător, dau de la mine 100.000 ca să plece. Ei, dacă nu îl mai vor, trebuie să ceară jumătate de preț. Nu pot spune mai multe, poate nu le convine. Dacă vă spun eu ce și cum, va trebui să dau mai mult cu 200-300.000. Eu încerc să spun adevărul", a declarat Gigi Becali în direct la Digi Sport.
Etichete: az alkmaar , dorin rotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții