”Doar un pas!” Anunțul italienilor despre transferul lui George Pușcaș
articol scris de Digi Sport15.01.2024, 10:03
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
George Pușcaș (27 de ani) este din ce în ce mai aproape să o părăsească în această iarnă pe Genoa, după ce, în acest sezon, atacantul echipei naționale a României a fost mai mult rezervă.
Pușcaș își dorește să prindă mai multe minute în contextul în care EURO 2024 se apropie cu pași repezi, iar atacantul vrea să facă parte din lotul României pentru turneul final.
George Pușcaș, ”doar un pas” până la transferul la Genoa
Din acest motiv, Pușcaș și-a căutat în ultima perioadă o nouă echipă, iar ”salvarea sa” vine, se pare, din partea fostei sale echipe, Bari, chiar dacă la un moment dat s-a scris că mutarea a intrat în impas.
Internaționalul român a mai fost jucătorul lui Bari în sezonul 2015-2016, sub formă de împrumut de la Inter, timp în care a contribuit cu cinci goluri și o pasă decisivă.
Jurnalistul italian Nicolo Schira a anunțat că George Pușcaș este la un pas să meargă la Bari sub formă de împrumut de la Genoa. Cele două cluburi au ajuns deja la un acord și a mai rămas doar ca Bari să se înțeleagă și cu fotbalistul român, însă se pare că negocierile decurg bine și transferul poate fi oficializat în curând. Clubul din Serie B va avea și opțiune de cumpărare pentru jucătorul român.
- 2 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, potrivit Transfermarkt.
- În acest sezon, Pușcaș a evoluat doar în zece meciuri, în care a contribuit doar cu o pasă decisivă.
Bari se află la jumătatea clasamentului din Serie B, pe locul 10, cu 26 de puncte acumulate în 20 de meciuri. La Bari, George Pușcaș va fi coleg cu Malcom Edjouma, fotbalistul împrumutat de italieni de la FCSB până la finalul sezonului.
Gigi Becali, întrebat dacă îl vrea pe George Pușcaș la FCSB
Patronul roș-albaștrilor a fost întrebat dacă George Pușcaș reprezintă o opțiune de luat în calcul pentru echipa sa, în contextul în care Andrea Compagno ar putea pleca în această iarnă, însă Gigi Becali a dat un răspuns categoric.
”Un atacant vreau să iau, un atacant bun. Puşcaş? Da, dar pot eu să-l iau pe Puşcaş? Să vorbesc cu Meme. Are salariu mare la Genoa. E greu să-i dau salariul ăla mare. E greu să îi dau eu salariul ăsta”, a spus Gigi Becali, potrivit As.ro.
Etichete: transfer , genoa , bari , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții