Diego Simeone nu este impresionat de banii arabilor: ”Nu aș fi acceptat nici dacă veneau cu o ofertă mai bună!”
articol scris de Digi Sport10.08.2023, 19:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Diego Simeone (53 de ani), cel mai bine plătit antrenor din lume, a primit în această vară o ofertă din partea unui club din Arabia Saudită.
Concret, Al Ahli i-a făcut o ofertă de 40 de milioane de euro anual, cu patru milioane de euro mai mult decât câștigă la Atletico Madrid.
Diego Simeone: ”N-aș fi mers în Arabia Saudită nici dacă veneau cu o ofertă mai bună!”
Simeone a refuzat însă să o părăsească pe Atletico Madrid, chiar dacă este în ultimul an de contract cu gruparea din capitala Spaniei.
Mai mult, tehnicianul a mărturisit că nu ar fi acceptat să plece în Arabia Saudită nici dacă ”șeicii” ar fi plusat și i-ar fi propus un salariu și mai mare.
”Nu m-a pus pe gânduri oferta din Arabia Saudită. Adevărul este că sunt foarte fericit unde sunt acum. Sunt foarte fericit la Atletico. Înțeleg că fotbalul din Arabia Saudită se dezvoltă, că are nevoie de jucători mari.
Nu aș fi acceptat să merg în Arabia Saudită nici măcar dacă aceștia ar fi venit cu o ofertă mai bună”, a spus Diego Simeone, potrivit Marca.
- Contractul lui Diego Simeone va expira la data de 30 iunie 2024.
Diego Simeone, aproape să fie demis în noiembrie 2022
Chiar dacă a obținut performanțe remarcabile cu Atletico Madrid, într-un campionat în care Barcelona și Real Madrid "fac legea", Simeone a avut parte și de momente dificile, iar în noiembrie 2022, s-a pus chiar problema demiterii sale.
Atletico venea după cinci meciuri oficiale fără victorie. În plus, eliminarea din Champions League, încă din faza grupelor, i-a supărat pe conducătorii echipei.
La acel moment, la Atletico s-a discutat chiar despre posibilii înlocuitori ai lui Simeone și au fost luate în calcul numele lui Mauricio Pochettino și Luis Enrique.
Etichete: diego simeone , arabia saudita , al-ahli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții