Dennis Man, criticat în Italia: ”Printre ghimpii din coasta antrenorului”
articol scris de Digi Sport17.09.2022, 12:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dennis Man (24 de ani) a debutat cu gol la Parma, în noul sezon din Serie B, în partida cu Bari, scor 2-2.
După reușita din prima etapă, Dennis Man nu a mai avut realizări la Parma, iar românul a intrat pe radarul italienilor, care nu avut cele mai frumoase cuvinte la adresa românului.
Dennis Man a fost criticat de italieni: ”Printre ghimpii din coasta antrenorului”
Italienii au scos în evidență jocul modest al lui Dennis Man de la ultimele partide disputate de Parma în Serie B.
”Nu doar accidentările îl îngrijorează pe Fabio Pecchia. Printre ghimpii din coasta antrenorului se numără sș unul numit Dennis Man.
Românul, care debutase foarte bine înainte de a se dezumfla într-un mod îngrijorător în ultimele meciuri, este astăzi singurul jucător din lot utilizabil ca extremă în 4-2-3-1. Dar trece printr-un moment complicat, nu primul din istoria lui de la Parma.
Dacă dificultățile cu Genoa ar putea fi considerate ca un episod izolat, ineficacitatea lui cu Ternana a tras un semnal de alarmă. Pase de școală, niciodată în mijlocul jocului, niciun șut pe spațiul porții, doar 26 de pase pozitive și șase mingi pierdute.
Man este altul, cel care din păcate a fost văzut de câteva ori la Parma. Golul cu Bari, în meciul de deschidere al sezonului, a rămas singura reușită a jucătorului care ar fi trebuit să inventeze fotbalul plecând dintr-o parte a terenului pentru a ajunge în cealaltă”, au notat italienii de la Parma Today.
- Dennis Man, printre cei 27 de ”tricolori” selecționați de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia din Liga Națiunilor.
Combinația care l-a transformat pe Dennis Man într-o ”bestie”
Dennis Man a crescut mult din punct de vedere fizic în ultimul an și jumătate, de când este la Parma, datorită pregătirii pe care clubul o impune. De altfel, nu este primul fotbalist român care se ”transformă” în Italia. Un alt exemplu este Ianis Hagi, care a revenit la actuala Farul în vara lui 2018, după un an și jumătate la Fiorentina, cu masă musculară evident mai mare.
Dennis Man nu s-a bazat, însă, doar pe pregătirea de la club, ci lucrează suplimentar și acasă, unde face des exerciții fizice și, în unele cazuri, împărtășește momentele cu urmăritorii de pe rețelele sociale.
De asemenea, un alt aspect care a contribuit la dezvoltarea fizică este alimentația, bazată pe fructe de mare, orez și paste.
Galerie Foto
Etichete: serie b , dennis man , dennis man parma , bestia dennis man , dennis man criticat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții