Denis Alibec, drum liber către FCSB: a marcat, dar echipa sa a terminat ultima în Qatar și a retrogradat
articol scris de Digi Sport28.04.2024, 21:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Denis Alibec (33 de ani) a marcat un gol în meciul pierdut de Muaither SC cu Al-Arabi, 3-4, în ultima etapă a primei ligi din Qatar.
Din cauza eșecului, Muaither a terminat sezonul pe locul 12, ultimul, în Qatar, și a retrogradat în liga a doua.
Denis Alibec a marcat, dar Muaither a retrogradat în Qatar
Muaither speră la o victorie și la un eșec al lui Al-Markhiya cu Umm-Salal, rezultate în urma cărora ar fi încheiat sezonul pe locul 11, care duce la barajul de menținere.
Nu a fost cazul și Muaither este singura echipă care retrogradează direct în liga a doua din Qatar.
Având în vedere că echipa sa a retrogradat, șansele ca Denis Alibec să continue la Muaither sunt nule. Atacantul oricum voia să plece, intenție declarată încă din iarnă, din cauza nivelului scăzut din Qatar.
Denis Alibec este așteptat de Gigi Becali la FCSB și va putea semna, foarte probabil, din postura jucătorului liber de contract.
Echipa care îl vrea pe Florinel Coman, la mijlocul clasamentului
Al-Duhail, formația care vrea să-l transfere pe Florinel Coman, a terminat pe locul șase sezonul din Qatar.
Campionatul a fost câștigat de Al-Sadd.
Etichete: qatar , denis alibec , muaither sc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții