Deian Sorescu, MVP-ul echipei în meciul lui Rakow cu Warta Poznan
articol scris de Digi Sport05.08.2023, 19:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rakow, campioana Poloniei din sezonul trecut, a remizat sâmbătă pe teren propriu împotriva celor de la Warta Poznan, scor 2-2, într-o partidă din etapa a 3-a a Ekstraklasa.
În acest meci, Bogdan Racovițan (23 de ani) și Deian Sorescu (25 de ani) au fost integraliști pentru Rakow, iar cel din urmă a fost declarat omul-meciului de presa poloneză și fanii echipei sale, după prestația excelentă avută pe teren.
Sorescu, declarat MVP-ul partidei
Sorescu a contribuit din plin la ambele goluri marcate de Rakow în acest meci: a obținut penalty-ul din care Lukasz Zwolinski a egalat în minutul 50 la 1-1 și a pasat decisiv la reușita lui Jean Silva din minutul 83, care a și stabilit scorul final, de 2-2.
În urma acestor reușite, românul a fost declarat MVP-ul partidei de mai mulți jurnaliști din presa poloneză.
"Sorescu a fost MPV-ul acestui meci", a scris jurnalistul Kuba Seweryn, de la publicația poloneză Sport.
De când a revenit în Polonia în această vară, după împrumutul de 6 luni de la FCSB, Sorescu a evoluat în toate meciurile lui Rakow din noul sezon, fie că a fost titular sau a intrat pe parcurs pe teren din postura de rezervă. De altfel, jucătorul român care poate evolua pe benzile laterale ca fundaș sau mijlocaș ofensiv a jucat pentru campioana Poloniei și în preliminariile UEFA Champions League, împotriva celor de la Flora Tallin și Qarabag.
Pentru un transfer definitiv al lui Sorescu de la Rakow, FCSB trebuia să plătească 850.000 de euro. Însă, jucătorul de bandă nu l-a convins pe patronul ”roș-albaștrilor”, Gigi Becali, astfel că românul a fost nevoit să se întoarcă în Polonia.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Sorescu, potrivit Transfermarkt
Etichete: deian sorescu , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții