Galerie Foto Decizia luată de partenera lui Julian Nagelsmann în legătură cu viitorul antrenorului
articol scris de Digi Sport19.04.2023, 19:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Julian Nagelsmann (35 de ani) a fost îndepărtat de la Bayern Munchen în luna martie, iar în locul său a fost numit Thomas Tuchel (49 de ani).
Totuși, tânărul antrenor nu duce lipsă de oferte, iar cei de la Chelsea sunt foarte interesați de serviciile sale, mai ales după eliminarea din Champions League, după dubla cu Real Madrid (scor 0-4 la general).
Lena Wurzenberger a renunțat la job pentru a-l însoți pe Nagelsmann la Londra
Galerie Foto
Lena Wurzenberger, partenera lui Julian Nagelsmann a primit recent o ofertă de muncă pe o poziție importantă la compania producătoare de automobile, BMW, companie care are sediul în Munchen. Tânăra, care a fost până nu demult reporter la cotidianul BILD, ar fi trebuit să devină purtătoare de cuvânt.
Deși părea încântată de această ofertă și ar fi semnat deja contractul, conform The Sun, tânăra ar fi decis să părăsească noul job la puțin timp după ce Julian Nagelsmann a fost demis de la Bayern Munchen.
Se pare că tânăra ar fi luat această decizie pentru a-l însoți pe Julian Nagelsmann la Londra, acolo unde fostul antrenor al bavarezilor ar urma să o preia pe Chelsea din această vară.
În urmă cu câteva zile, Nagelsmann a purtat o discuție cu cei de la Chelsea și se află pe lista scurtă a londonezilor, alături de Mauricio Pochettino, Luis Enrique și Ruben Amorim.
Julian Nagelsmann s-a întâlnit cu oficialii lui Chelsea
Chiar dacă nu au de gând să îl înlăture pe Lampard de pe bancă până la finalul sezonului, conducerea londonezilor continuă procesul de găsire a unui nou antrenor principal, iar, conform Sky Sports, oficialii lui Chelsea s-au întâlnit deja cu un tehnician.
Demis recent de la Bayern Munchen, Julian Nagelsmann s-a întâlnit personal cu oficialii clubului de pe Stamford Bridge. Concret, Laurence Stewart, care a lucrat cu Nagelsmann și la RB Leipzig, a mers în Germania pentru a discuta cu fostul antrenor al bavarezilor.
Etichete: chelsea , bayern munchen , julian nagelsmann , lena wurzenberger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții