Decizia luată de Federația din Israel după ultimul anunț făcut de UEFA! Ce li s-a cerut jucătorilor
articol scris de Digi Sport24.10.2023, 16:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UEFA a anunțat în cursul zilei de marți data la care se va juca meciul Kosovo – Israel, din Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024.
Israel va avea de disputat patru meciuri în 12 zile: cu Kosovo (12 noiembrie), cu Elveția (15 noiembrie), cu România (18 noiembrie) și cu Andorra (21 noiembrie).
Federația din Israel le-a cerut stranierilor să revină în țară înainte de meciul cu Kosovo
Chiar dacă nu este dată oficială pentru meciurile echipelor naționale, UEFA a decis ca meciul Kosovo – Israel să se dispute pe 12 noiembrie și, pentru a se asigura că fotbaliștii israelieni care evoluează la cluburi din străinătate vor fi lăsați să se prezinte la națională a fost luată și o măsură în acest sens.
FIFA a anunțat că echipele din club din afara Israelului sunt obligate să cedeze un fotbalist israelian dacă acesta va fi convocat la echipa națională.
Oficialii Federației din Israel au discutat cu jucătorii care evoluează la echipe de club din străinătate, după ce UEFA a anunțat oficial data la care se va juca partida cu Kosovo.
Conform sport5.co.il, stranierii israelieni au fost anunțați să discute cu conducerea cluburilor la care evoluează pentru a-i convinge pe oficiali să îi lase să se prezinte la echipa națională cu două zile înainte de meciul cu Kosovo, chiar dacă nu este o dată oficială pentru meciurile echipelor naționale.
”Federalii” israelieni vor ca jucătorii să revină mai întâi în Israel pentru câteva zile de pregătire, înainte de a se îndrepta către Kosovo, motiv pentru care le-au transmis jucătorilor să le explice oficialilor de club și antrenorilor importanța acestui lucru.
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 noiembrie 2023
- Kosovo - Israel
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: romania , israel , uefa , kosovo , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții