Dan Petrescu / Foto: Twitter@KayserisporFK

Exclusiv De ce nu se grăbește Dan Petrescu să semneze un nou contract. Aventura din Turcia l-a pus pe gânduri

08.06.2021, 08:31
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Dan Petrescu (53 de ani), liber de contract în acest moment, este aproape de a reveni în fotbal. Tehnicianul se pare că are pe masă o ofertă de la Al Faisaly, formaţia care a terminat campionatul din Arabia Saudită la jumătatea clasamentului, pe locul 9, cu 36 de puncte, dar a avut emoţii destul de mari cu spectrul retrogradării.

”Bursucul” nu se grăbește să parafeze noul angajament, deși oferta financiară este demnă de luat în seamă, 1,5 milioane de dolari pe sezon.

Conform unor surse demne de încredere, d-ale digisport.ro, antrenorul nu se grăbește să semneze din două motive. Primul ar fi acela că Petrescu a rămas cu un gust amar după experiența din Turcia, de la Kayserispor. În iarnă, românul a negociat cu bașkanii grupării turce mai mult de la distanță. Petrescu, de la Dubai, stătea ore-n șir pe telefon cu cei de la Kayseri. Până la urmă a acceptat, dar când a ajuns acolo Petrescu a observat că lucrurile nu stăteau chiar așa cum își dorea el.

Petrescu s-a înțeles foarte bine cu doamna-bașkan a celor de la Kayseri, a avut parte de condiții foarte bune, dar lotul nu a fost chiar pe măsura așteptărilor sale. De aceea, a și căutat să plece rapid și a invocat probleme personale.

Al doilea motiv este legat de faptul că Dan Petrescu ar fi tentat mai mult de o revenire în Rusia, unde s-a simțit mereu foarte bine. Dar, dacă din spațiul ex-sovietic nu va primi nimic, atunci antrenorul român va merge în Golf.

Dan Petrescu a câștigat 4 titluri cu CFR Cluj

Dan Petrecu s-a despărțit de CFR Cluj pe 30 noiembrie 2020. Petrescu avea un salariu de 400.000 de euro pe sezon la ardeleni. A câştigat patru campionate şi a intrat de două ori în grupele Europa League.

Despărțirea de Dan Petrescu a avut loc imediat după meciul din Cupa României, Poli Iaşi-CFR Cluj, scor 1-0.

După ce a plecat de la CFR Cluj, Petrescu a luat o pauză de o lună și jumătate și a semnat cu Kayserispor pe 11 ianuarie, însă s-a despărțit de turci pe 23 februarie, după doar 8 meciuri.

La CFR Cluj, Dan Petrescu a antrenat în două mandate: 10 iunie 2017 - 5 iunie 2018 și 22 martie 2019 - 30 noiembrie 2020. În total, a adunat 121 de meciuri oficiale.

CU CFR Cluj, Dan Petrescu a câștigat 4 titluri de campion al României.

Etichete: dan petrescu , dan petrescu oferte , al faisaly , al faisaly dan petrescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Gata! Ioan Varga i-a spus ”NU” clar: ”Este exclus”

Anunțul surprinzător al lui Ioan Varga în privința antrenorului de la CFR Cluj

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”