Dat afară de la FCSB de Gigi Becali, Ivan Mamut urmează să fie prezentat la noua sa echipă
articol scris de Digi Sport31.12.2022, 13:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dat afară de FCSB, Ivan Mamut (25 de ani) și-a găsit o nouă echipă și urmează să fie prezentat oficial.
- Atacantul este liber de contract de la începutul lui august, când Gigi Becali (64 de ani) i-a cerut să își rezilieze înțelegerea, deși anterior declarase că fotbalistul va costa peste 20 de milioane de euro.
Ivan Mamut va semna cu o formație din Malaezia
Presa din Malaezia a anunțat că atacantul croat Ivan Mamut a ajuns la o înțelegere cu formația Terengganu FC, vicecampioana din Malaezia.
Sursa citată anunță că fotbalistul urmează a fi prezentat oficial în zilele următoare, dacă nu se va întâmpla ceva imprevizibil.
”Mamut este alegerea pentru postul de atacant și va sosi alături de atacantul naționalei Thailandei, Adisak, cel care a semnat la jumătatea acestei luni.
Dacă nu sunt probleme, jucătorul este așteptat să fie prezentat la începutul anului viitor”, anunță malaezienii.
Cifrele lui Ivan Mamut în fotbalul românesc
Mamut a ajuns să fie cotat astăzi la 200.000 de euro, asta după ce în momentul transferului în România, la Universitatea Craiova, în ianuarie 2021, valora 650.000 de euro.
- 14 meciuri și un gol a marcat Ivan Mamut pentru FCSB
- 26 de meciuri, trei goluri și trei pase decisive sunt cifrele lui Mamut pentru Universitatea Craiova
Etichete: gigi becali , malaezia , ivan mamut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții