Daniel Isăilă nu se aștepta asta, în Arabia Saudită! Arabii le-au cântat lui și colegilor lui: "România să trăiască!"
01.12.2018, 19:47SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De ziua națională a României, pe 1 decembrie 2018, Daniel Isăilă, fostul selecționer al reprezentativei U21 a României, a avut parte de o surpriză de proporții la Al-Hazem, în Arabia Saudită, echipa pentru care a renunțat la funcția pe care o deținea în țară. Președintele clubului, Abdullah Al-Meqhim, a organizat o petrecere cu ocazia sărbătoririi Marii Uniri a României și s-a cântat chiar și în limba română.
La Al-Hazem, Daniel Isăilă nu este singurul român, pentru că în staff-ul său mai sunt și Dumitru Stângaciu, Nicolae Constantin, Sorin Cornea și Gabi Kajcsa. Șefii clubului saudit au adus și un tort ornat cu un drapel al României. Adunați în jurul mesei, alături de românii din staff, jucătorii și membrii conducerii au cântat "La mulți ani" în limba română. b, s-a putut auzi la formația saudită.
În acest moment, Al-Hazem are 10 puncte în 10 meciuri și este pe locul al 13-lea în prima ligă din Arabia Saudită, acolo unde a promovat în această vară. Nu a mai câștigat de 4 meciuri (două înfrângeri și două remize), iar ultimul succes datează de pe 18 octombrie (2-1 pe teren propriu cu Al-Quadisiya).
Daniel Isăilă (46 de ani) a fost secund la naționala mare a României din2014 până în 2016, în mandatul lui Anghel Iordănescu, sub comanda căruia tricolorii s-au calificat și au participat pentru ultima dată la un turneu final: Campionatul European din 2016, găzduit de Franța.
După ce în locul lui Iordănescu a venit Christoph Daum, Daniel Isăilă a preluat funcția de selecționer la naționala U21 a României, acolo unde a avut un mare merit în parcursul încheiat cu o calificare istorică la Campionatul European de tineret din 2019. El a plecat în iunie, când echipa era pe primul loc.
Etichete: arabia saudita , daniel isaila , ziua nationala a romaniei , marea unire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții