Cum s-a descurcat Mirel Rădoi, în etapa a doua din campionatul Emiratelor Arabe Unite
articol scris de Digi Sport26.08.2023, 19:37
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Aflat la al doilea meci oficial pe banca celor de la Al-Bataeh, Mirel Rădoi a obținut o remiză, scor 0-0, împotriva celor de la Al-Ittihad Kalba.
Cum s-a descurcat Mirel Rădoi, în etapa a doua din campionatul Emiratelor Arabe Unite
După o victorie în prima etapă, scor 2-1 cu Al-Wahda, Al-Bataeh a remizat împotriva formației la care a evoluat în sezonul trecut Alexandru Cicâldău. În urma acestui rezultat, trupa condusă de Mirel Rădoi se clasează pe locul doi în Emiratele Arabe Unite, cu 4 puncte obținute în două meciuri.
Pe primul loc este Al-Ain, care are maximum de puncte. În următoarea etapă, Mirel Rădoi va întâlni chiar liderul, pe 30 august, de la ora 17:00.
Duelul cu Al-Ain va fi unul special pentru Mirel Rădoi, care a evoluat din postura de fotbalist pentru această formație, în perioada 2011-2014.
Cum arată staff-ul lui Mirel Rădoi de la Al-Bataeh! Continuă cu echipa avută la Universitatea Craiova
Începând cu data de 10 iulie, Mirel Rădoi a început treaba la noua sa echipă. Antrenorul român a susținut primul său antrenament la Al-Bataeh, club care a încheiat pe locul 12 în ultimul sezon din Emiratele Arabe Unite.
La Al-Bataeh, Rădoi i-a luat în staff-ul său pe foștii asistenți de la Universitatea Craiova, dar și de la Al-Tai, după cum urmează:
- Mihai Ianovski - antrenor secund
- Vergil Andronache - antrenor secund
- Robert Tufiși - antrenor cu portarii
- Horațiu Baciu - antrenor de fitness
La prima ședință de pregătire a celor de la Al-Bataeh, sub comanda lui Mirel Rădoi, au fost prezenți mai mulți șeici, care au susținut un discurs în fața echipei. Ulterior, antrenorul român a fost surprins vorbind în limba engleză și a fost ajutat de un translator, care le transmitea jucătorilor în limba arabă ceea ce li se cerea din partea staff-ului.
Etichete: mirel radoi , al bataeh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții