Cum a comentat Șumudică venirea lui Rădoi ca antrenor în Arabia Saudită + ce spune de Ronaldo
articol scris de Digi Sport27.01.2023, 18:06
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marius Șumudică (51 de ani), antrenorul celor de la Al-Raed, a vorbit, înainte de a pleca spre Arabia Saudită, printre altele, și despre noua provocare din cariera lui Mirel Rădoi (41 de ani), care a preluat-o de curând pe Al-Tai.
Cum a comentat Șumudică venirea lui Rădoi ca antrenor în Arabia Saudită
Până la duelul direct dintre Al-Raed şi Al-Tai, din aprilie, toţi ochii sunt pe Cristiano Ronaldo. Portughezul n-a marcat pentru liderul campionatului, Al-Nasr, decât în amicale.
”Eu când spuneam că nu e simplu în Saudia, râdea lumea prin România. Dar, impactul lui Cristiano Ronaldo cu lumea de aici a fost unul extraordinar.
Cei de acolo au vândut deja toate biletele și abonamentele până la sfârșitul anului, deci ridică nivelul foarte mult”, a spus Șumudică.
Legat de noul contract semnat de Rădoi, Șumudică a replicat: ”E foarte bine. În momentul în care mai vine un antrenor român, înseamnă că suntem apreciați”.
Marius Șumudică, resemnat: “Să vedem dacă mai prind meciul cu Ronaldo”. Marea nemulțumire a antrenorului
Al-Raed, echipa antrenată de Marius Șumudică (51 de ani), a fost învinsă săptămâna trecută, în deplasare, scor 0-3, de Al Khaleej, într-o partidă din etapa a 14-a din campionatul Arabiei Saudite.
Silviu Lung Jr și Alex Mitriță au fost integraliști pentru Al-Raed, care are două eșecuri la rând.
Marius Șumudică a revenit pentru câteva zile în România. Antrenorul român s-a declarat dezamăgit de situația echipei sale, care are interdicție la transferuri.
Șumudică nu știe dacă mai prinde confruntarea cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, din luna aprilie.
"Mă așteptam la așa ceva, din moment ce noi n-am făcut transferuri. Stăm în 12-13 jucători, am 5-6 jucători accidentați. Nu avem cum! Au fost miraculoase rezultatele pe care le-am făcut cu Hilal și cu Damac.
Sunt nevoit să joc cu un copil de 17 ani în apărare și se simte. N-am decât doi fundași centrali, asta e viața, ne ducem crucea! Nu putem să facem transferuri, am înțeles că sunt niște datorii la club.
Să vedem dacă mai prind confruntarea cu Ronaldo, că e în aprilie. Sperăm să o prindem! Nu e ușor să joci în Arabia, dar nu pot să spun că nu va face față Ronaldo, departe de mine gândul ăsta. Dar nu-i va fi ușor!", a spus Marius Șumudică, pe aeroportul Otopeni, pentru PRO TV.
Etichete: marius sumudica , mirel radoi , al raed , al-tai , mirel radoiâ marius sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții