Critici fără precedent la adresa unui campion european: ”A marcat 150 de goluri, dar nu știe să joace fotbal”
articol scris de Digi Sport07.09.2021, 21:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echipa națională a Italiei este în cea mai bună perioadă din istorie! Campioana europeană a ajuns la 36 de meciuri fără înfrângere, însă Antonio Cassano nu este total mulțumit de trupa lui Roberto Mancini.
Fostul internațional din Peninsulă laudă stilul de joc al ”Squadra Azzurra”, dar critică dur lipsa soluțiilor pe postul de atacant central. Ciro Immobile (31 de ani), preferatul lui Mancini în avanposturile Italiei, nu a mai marcat de șapte meciuri la națională, iar Antonio Cassano s-a dezlănțuit la adresa sa.
- 15 goluri în 54 de selecții a marcat Ciro Immobile pentru reprezentativa Italiei.
Antonio Cassano: ”Immobile a marcat 150 de goluri, dar nu știe să joace fotbal”
Fostul jucător de la Real Madrid, AS Roma sau AC Milan nu i-a iertat nici pe Raspadori și Scamacca, ceilalți atacanți convocați de Roberto Mancini pentru această acțiune a echipei naționale.
”Italia joacă un fotbal minunat, dar mi-e dor de un 'număr 9'. Este o nebunie că nu am marcat Elveția. Cu tot respectul pentru Raspadori și Scamacca, nu știu dacă ne putem prezenta astfel la Cupa Mondială. Immobile a marcat 150 de goluri pentru Lazio, dar nu știe să joace fotbal.
Evoluează cu frică, este foarte speriat, se vede. Când îi dai mingea nu o vrea, o știu bine pentru că sunt fost jucător. Ia-l pe Lewandowski din Polonia și oferă-l lui Mancini, cine ne-ar putea bate?”, a declarat Antonio Cassano, potrivit AS.
- 154 de goluri în 221 de partide a înscris Immobile la Lazio.
Declarațiile lui Cassano sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât Ciro Immobile este unul dintre cei mai prolifici atacanți din ultimele decenii și, nu mai departe de anul trecut, a cucerit Gheata de Aur a Europei.
- 276 de reușite în 474 de meciuri sunt cifrele lui Ciro Immobile la echipele de club la care a evoluat de-a lungul carierei.
Odată cu atingerea bornei de 36 de jocuri fără înfrângere, Italia a egalat recordul înregistrat de Brazilia în perioada 1993-1996. Seria fără eșec a deținătoarei trofeului EURO 2020 a început pe 10 octombrie 2018, cu un egal, 1-1 cu Ucraina.
Etichete: antonio cassano , nationala italiei , ciro immobile , atacant italia , numar 9 italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții