Cristiano Ronaldo este acuzat că strică vestiarul la Manchester United. ”Îi pasă doar de golurile lui”
articol scris de Digi Sport29.12.2021, 16:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (36 de ani) este criticat pentru modul în care se comportă cu coechipierii săi mai tineri de la Manchester United, atunci când nu primește pasele dorite.
Gabriel Agbonlahor (35 de ani), fost atacant al celor de la Aston Villa, Watford și Sheffield Wednesday, este de părere că starul portughez îi inhibă pe colegii săi mai tineri, Mason Greenwood, Marcus Rashford sau Jadon Sancho prin sarabanda de reproșuri, iar ascensiunea acestora este blocată subit.
Cristiano Ronaldo, ”piedică” pentru Mason Greenwood, Marcus Rashford sau Jadon Sancho
La ultima partidă din campionat, în remiza dintre Newcastle United și Manchester United, scor 1-1, Cristiano Ronaldo s-a arătat extrem de nemulțumit de deciziile luate de colegii săi. A țipat, a gesticulat și a solicitat ca toate mingile să treacă pe la el. În plus, la finalul meciului, a pornit vijelios către vestiare.
Gabriel Agbonlahor îl consideră pe Cristiano Ronaldo un fotbalist egoist, care nu se gândește deloc la binele echipei, ci doar la reușitele personale.
”Mi se pare că lui Ronaldo îi pasă doar de golurile lui. La meciul cu Newcastle a fost mereu îmbufnat, mereu cu mâinile pe sus. Apoi, după meci a fugit de pe teren foarte supărat și pot să presupun că a fost la fel și în vestiar. Dacă aș fi Rashford, Greenwood și Sancho mi-ar fi frică să șutez la poartă. De fiecare dată când ei șutează, Ronaldo ridică mâinile spunând "De ce nu mi-ai pasat mie". Armonia nu este corectă în acel vestiar. Forma lui Rashford și Greenwood a scăzut de când Ronaldo este acolo.
Acești tineri nu se pot exprima liber pe teren. Se gândesc mereu să-i paseze lui Ronaldo. Înainte de venirea lui Ronaldo, Greenwood lua acțiuni pe cont propriu, șuta la poartă mult mai des, dar acum nu o mai face aproape deloc. Dacă aș fi unul dintre cei 3 jucători mi-aș spune că a fost o eroare acest transfer", a declarat Gabriel Agbonlahor, pentru Football Insider.
Etichete: newcastle , premier league , cristiano ronaldo , manchester united , gabriel agbonlahor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții