Cremonese, victorie în Cupa Italiei cu Ternana. Ionuț Radu a primit două goluri la debut, Vlad Chiricheș a fost căpitan
articol scris de Digi Sport09.08.2022, 00:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cremonese a câștigat cu 3-2 meciul cu Ternana, echipă din Serie B, din Cupa Italiei.
Ionuț Radu și Vlad Chiricheș au fost integraliști la nou-promovata în Serie A, iar stoperul chiar a purtat banderola de căpitan.
Cremonese - Ternana 3-2, în Cupa Italei. Ionuț Radu și Vlad Chiricheș, integraliști
Meciul de la Cremona a început perfect pentru gazde, care conduceau cu 2-0 după doar 22 de minute, în urma golurilor marcate de Luka Bogdan, în proprie poartă, și David Okereke. 2-0 a fost scorul înregistrat pe tabelă și la finalul primei reprize.
Startul părții secunde a adus o cu totul altă desfășurare și Ionuț Radu a fost învins de două ori. Au marcat pentru Ternana Pietro Rovaglia, minutul 54, și Antonio Palumbo, minutul 57.
Scorul final a fost stabilit doar trei minute mai târziu de Giacomo Quagliata.
În turul trei din Cupa Italiei, Cremonese va juca împotriva Modenei, care a produs surpriza și a eliminat-o pe Sassuolo.
Ionuț Radu, împrumutat de Inter la Cremonese
Ionuț Radu a ajuns la Cremonese de la Inter, sub formă de împrumut pentru un sezon.
Vlad Chiricheș, în schimb, a fost transferat definitiv de nou-promovata în Serie A, de la Sassuolo, și a semnat un contract valabil trei ani.
Etichete: vlad chiriches , cupa italiei , ternana , ionut radu , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții