Cosmin Olăroiu, încântat după debutul cu gol al lui Miralem Pjanic la Al-Sharjah: "Poate face diferența oricând"
articol scris de Digi Sport10.09.2022, 14:27
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sosit zilele trecute la Al-Sharjah, Miralem Pjanic (32 de ani) a bifat deja prima apariție pentru echipa antrenată de Cosmin Olăroiu (53 de ani) și a marcat primul gol în Emirate.
Cosmin Olăroiu, încântat după debutul cu gol al lui Miralem Pjanic la Al-Sharjah: "Poate face diferența oricând"
Al-Sharjah s-a impus pe teren propriu, scor 3-0, împotriva celor de la Bani Yas, în etapa a doua din campionat. Pentru trupa lui Olăroiu a marcat și Miralem Pjanic, transferat în această săptămână de la Barcelona, iar antrenorul român a avut numai cuvinte de laudă la adresa bosniacului, pe care îl consideră un adevărat "motor" al echipei sale.
"Am decis să încep cu el după ce m-am asigurat că este gata să participe și, într-adevăr, el i-a ajutat pe jucătorii cu experiența sa înaltă pe teren. Am fost încrezător în capacitatea lui de a oferi un plus care să contribuie alături de colegii săi la victorie.
Având în vedere capacitățile sale, este un jucător profesionist care poate face diferența oricând. Noi am avut avantajul, iar victoria este importantă pentru noi toți și suporterii noștri. Sper să continuăm tot așa”, a declarat Cosmin Olăroiu, citat de 24.ae.
Miralem Pjanic a renunțat la o ”avere” pentru a pleca de la Barcelona
Conform radioului catalan ”RAC 1”, Miralem Pjanic nu a solicitat niciun ban din restul contractului avut cu Barcelona, care se mai întindea pe alți doi ani.
Mai exact, Miralem avea un salariu de 15 milioane de euro brut, adică 7,5 milioane de euro net. Adică, 15 milioane de euro ar fi încasat acesta în următoarele două sezoane la Barca, în timp ce alte 15 milioane de euro ar fi fost virate de Barcelona sub formă de taxe.
Așadar, Barca a făcut o economie de 30 de milioane de euro prin renunțarea la Miralem Pjanic. Mijlocașul va juca la formația antrenată de Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.
- Transferat în 2020 de la Juventus pentru 60 de milioane de euro, Pjanic a fost împrumutat în sezonul precedent la Beșiktaș
- 107 selecții și 19 goluri a adunat Pjanic la naționala de seniori a Bosniei și Herțegovina, după ce la juniori a evoluat pentru reprezentativa din Luxemburg
- Metz, Lyon, Roma, Juventus, Barcelona și Beșiktaș sunt formațiile la care a evoluat Miralem Pjanic de-a lungul carierei
Etichete: cosmin olaroiu , miralem pjanic , al sharjah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții