Video "Cosmin Moți al Africii"! A intrat în poartă în minutul 120 și a făcut minuni la loviturile de departajare
articol scris de Digi Sport07.05.2021, 17:29
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Partida Moghreb Tetouan - Maghreb Fez 0-0 (7-6 d.l.d.), din sferturile de finală ale Cupei Marocului, a avut parte de un final ieșit din comun. În minutul 120, mijlocașul Adil El Hassnaoui (32 de ani) a intrat între buturi și a fost eroul echipei sale.
În minutul 117, goalkeeper-ul celor de la Moghreb Tetouan a văzut cartonașul roșu direct după ce a atins mingea cu mâna în afara careului. Rămase fără schimbări la dispoziție, gazdele au fost nevoite să apeleze la un jucător de câmp pentru a-i lua locul portarului. Adil El Hassnaoui, căpitanul echipei, și-a asumat acest rol și a devenit astfel erou.
"Cosmin Moți al Africii"! Un mijlocaș marocan a intrat în poartă și a apărat două penalty-uri
Mai întâi, a parat șutul din lovitura liberă rezultată din hențul portarului și a trimis meciul la lovituri de departajare. Moghreb Tetouan a început loteria penalty-urilor cu o ratare și nimeni nu se aștepta la ceea ce avea să urmeze.
În stilul lui Cosmin Moți, în partida Ludogorets - FCSB 1-0 (6-5 d. l. d.), din play-off-ul UEFA Champions League, sezonul 2014/2015, când fundașul român a intervenit miraculos la două penalty-uri ale roș-albaștrilor și și-a calificat echipa în grupele competiției, Adil El Hassnaoui a fost eroul celor de la Moghreb.
Mijlocașul a apărat două lovituri de la punctul cu var ale adversarilor și echipa sa s-a calificat în semifinalele Cupei Marocului.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Adil El Hassnaoui, potrivit Transfermarkt
Etichete: cosmin moti , jucator de camp portar , adil el hassnaoui , cupa marocului , moghreb tetouan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții