Video Constantin Budescu, show în Arabia Saudită! Mijlocașul a dat două assist-uri în victoria lui Damac de la Al Batin
27.05.2021, 00:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Constantin Budescu, mijlocașul lui FC Damac, a reușit un meci excelent în deplasarea de la Al Batin.
Mijlocașul ofensiv român a început partida de pe banca de rezerve, însă a intrat la pauză, la 0-0, și a fost decisiv pentru victoria obținută de FC Damac.
Constantin Budescu, două assist-uri în Al Batin - FC Damac
Constantin Budescu a ieșit prima dată la rampă în minutul 73, când a executat un corner la Emilio Zelaya, cel care a reușit să deschidă scorul.
11 minute mai târziu, Constantin Budescu a reușit un nou assist, de această dată pentru Abdullah Al Ammar, care a punctat pentru 2-0, scorul final al jocului.
Constantin Budescu, transferat în ianuarie de la Astra, a ajuns la trei assist-uri oferite în cele 11 partide jucate pentru FC Damac, formație cu care mai are contract încă un an.
După victoria cu Al Batin, FC Damac este pe locul 13 în prima ligă din Arabia Saudită, primul care asigură menținerea, însă echipa lui Constantin Budescu se află la egalitate de puncte, 33, cu formație pe care a învins-o miercuri, care ocupă a 12-a poziție, cu o etapă rămasă de disputat.
În ultima rundă, FC Damac va juca împotriva lui Al-Tawoon, echipa de pe locul patru, care nu mai are șanse, însă, să prindă o poziție de cupă europeană, în timp ce Al Batin va merge la Al Ain, formație deja retrogradată.
Etichete: arabia saudita , constantin budescu , al batin - fc damac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții