Clauza incredibilă din contractul lui Gabriel Tamaș! Israelienii i-au tăiat din salariu
16.06.2019, 21:49SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabriel Tamaș a semnat noul contract cu Hapoel Haifa, dar va plăti scump pentru scandalul în care a fost implicat în această primăvară. Israelienii i-au tăiat din salariu, astfel că fundașul de 35 de ani va primi cu 5.000 de euro mai puțin, în primele 5 luni ale viitorului sezon.
În situația în care comportamentul lui va rămâne unul profesionist și nu va mai fi implicat în scandaluri în viața privată, în aceste cinci luni, el va primi salariul întreg, în restul de șapte luni, susține colbonews.co.il.
Vestea bună pentru fundașul român este că el își va primi toate bonusurile și primele din stagiunea precedentă. Mai mult, clubul este cel care va suporta cheltuielile după scandalul avut de român cu oamenii legii.
Gabriel Tamaș efectuează muncă în folosul comunității
Gabriel Tamaș a fost obligat să efectueze două luni de muncă în folosul comunității. Fotbalistul a început din 15 mai serviciul în cadrul Spitalului Rambam. De asemenea, interdicția de a părăsi Israelul se va suspenda automat după ce se va fi încheiat perioada pedepsei.
"Sunt foarte fericit că s-a terminat acest scandal, aşa cum îl numiţi voi în Israel. Acum trebuie să mă supun deciziei luate de judecător şi să fac două luni de muncă în folosul comunităţii. Pot răsufla uşurat, sunt foarte fericit. Sunt puţin supărat de ceea ce s-a întâmplat, dar legea e lege, trebuie respectată. Din punctul meu de vedere a fost un abuz de putere, însă este numai punctul meu de vedere", a spus Tamaș, după ce a ieșit de la întâlnirea cu procurorii de pe 14 mai.
Etichete: gabriel tamas , hapoel haifa , gabriel tamas israel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții