Exclusiv Ciprian Tătărușanu a bătut palma cu noua echipă! ”Contract pe doi ani”
articol scris de Digi Sport07.08.2023, 20:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ciprian Tătărușanu (37 ani) și-a găsit echipă după ce s-a despărțit de AC Milan.
Ciprian Tătărușanu merge în Arabia Saudită, la Abha
Fostul internațional român s-a înțeles cu cei de la Abha și miercuri, 9 august, va merge în Arabia Saudită pentru a se alătura lotului noii sale echipe.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Ciprian Tătărușanu, potrivit Transfermarkt.
Arcadie Zaporojanu, colaboratorul lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, a intermediat mutarea. Acesta a transmis că Tăturușanu va putea debuta în prima ligă saudită chiar în meciul din runda inaugurală, împotriva celor de la Al-Hilal.
”Azi (n.r.- luni), Ciprian Tătărușanu a mers la ambasada Arabiei Saudite pentru a primi viza multiplă pe durata a doi ani. Tot atât va dura și contractul lui Ciprian cu Abha FC, antrenată de fostul selecționer al naționalei Poloniei, Czeslaw Michniewicz, și el fiind clientul meu”, a declarat Arcadie Zaporojanu, pentru digisport.ro.
Anterior transferului lui Tătărușanu, Zaporojanu a mai reușit o mutare la Abha. George Timiș (54 ani), fost jucător la Gloria Buzău, Dinamo București, Argeș Dacia Pitești sau Flacăra Moreni, a devenit antrenor principal la echipa de tineret.
Cotat la 17,6 milioane pe Transfermarkt, Abha Club a terminat sezonul trecut pe locul 12. Grzegorz Krychowiak (33 ani), fostul jucător de la PSG sau Sevilla, este printre cele mai mari nume din vestiarul echipei. Felipe Caicedo (34 de ani) va fi și el coleg cu Tătărușanu.
- 31 de goluri a încasat Ciprian Tătărușanu în cele 23 de meciuri bifate la AC Milan în sezonul 2022/2023
Antoaneta, fotografie alături de Ciprian Tătărușanu
Galerie Foto
În ultima zi de contract a lui Tătărușanu cu AC Milan, Antoaneta, soția fotbalistului, a publicat o fotografie, iar secțiunea de comentarii a postării s-a umplut cu reacții ale suporterilor italieni.
Fanii lui AC Milan au ținut să-i mulțumească lui Ciprian Tătărușanu pentru cei trei ani în care a îmbrăcat tricoul echipei.
De asemenea, fanii au amintit de, probabil, cel mai important moment al lui Ciprian Tătărușanu de la AC Milan, penalty-ul apărat cu Inter acum două sezoane, încheiat cu titlul cucerit de echipa lui Stefano Pioli.
Etichete: ciprian tatarusanu , abha , tatarusanu arabia saudita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții