Cifrele transferului lui Dani Olmo la RB Leizpig! Cât încasează Dinamo Zagreb și ce salariu va avea spaniolul
25.01.2020, 18:21Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Dani Olmo (21 de ani) a fost prezentat oficial ca noul jucător al celor de la RB Leipzig. Spaniolul a fost dorit de echipe precum AC Milan sau FC Barcelona, dar a ales liderul din Germania.
Ibericul a semnat până în 2024 cu liderul din Bundesliga și va avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon, scrie jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, pe blogul său. Acesta a dezvăluit și cifrele tranzacției dintre RB Leipzig și Dinamo Zagreb. Croații vor încasa pe loc 25 de milioane de euro, sumă ce se poate mări datorită bonusurilor trecute în contract. Cifra poate ajunge la 30 de milioane sau chiar la 35.
Dani Olmo: ”Leipzig este un club tânăr și atractiv”
Internaționalul iberic a oferit și primele declarații în calitate de jucător al lui RB Leizpig.
”Leipzig este un club tânăr și atractiv care m-a convins cu filosofia de a dezvolta jucătorii talentați și de a le da încredere. Aș dori să contribui cu punctele mele forte și să continuăm pe această cale”, a spus Olmo.
Dani Olmo era din 2014 la Zagreb
Dani Olmo era jucătorul celor de la Dinamo Zagreb din 2014. Acesta a fost transferat liber de contract de la Barcelona, iar croații l-au folosit, pentr un an, la echipa a doua. În 2015, acesta a făcut pasul la prima echipă și a devenit una dintre piesele importante din primul ”11”.
Olmo a înscris de opt ori și a oferit șapte pase decisive în 22 de meciuri în acest sezon.
Etichete: bundesliga , dinamo zagreb , rb leipzig , dani olmo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții