Chipciu a marcat primul său gol pentru Sparta Praga. Stanciu, responsabil cu pasa decisivă
20.08.2018, 10:46SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaţionalul român Alexandru Chipciu a marcat primul său gol pentru Sparta Praga, duminică, în meciul terminat la egalitate cu FK Pribram, 2-2, pe teren propriu, în etapa a cincea a campionatului Cehiei.
Oaspeţii au deschis rapid scorul, prin Miroslav Slepicka (6), Sparta a egalat prin Guelor Kanga (38 - penalty), după un fault comis asupra lui Nicolae Stanciu, iar Alexandru Chipciu a adus gazdele în avantaj (69), din pasa lui Stanciu. Pribram a egalat pe final, prin Emmanuel Antwi (86), deşi a jucat în zece oameni din min. 42, când a fost eliminat Jaroslav Tregler.
La Sparta, portarul Florin Niţă, Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu au fost integralişti, iar Bogdan Vătăjelu a fost introdus în min. 66.
Sâmbătă, vicecampioana Slavia Praga a fost învinsă acasă de FK Jablonec cu 2-0, prin golurile marcate de Martin Dolezal (44) şi Tomas Holes (77). Alexandru Băluţă a fost integralist la Slavia, care a ratat un penalty prin Milan Skoda (61).
Viktoria Plzen ocupă primul loc în clasament, cu 15 puncte, urmată de Sparta Praga, 13 puncte, Slavia Praga, 12 puncte, etc.
AGERPRES
Etichete: alexandru chipciu , nicolae stanciu , gol chipciu , sparta praga fk pribram 2-2 , pasa decisiva stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții