Chelsea, Arsenal și Atletico Madrid se luptă pentru transferul unui campion mondial
articol scris de Digi Sport27.12.2022, 22:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Argentina a câștigat Cupa Mondială din acest an, după o finală de poveste contra Franței, iar fotbaliștii sud-americani au intrat în vizorul marilor cluburi din Europa.
Chelsea, Arsenal și Atletico Madrid se luptă pentru transferul unui campion mondial
Este vorba despre Alexis Mac Allister (24 de ani), care evoluează în prezent pentru Brighton. Mijlocașul central a avut evoluții consistente la Cupa Mondială din Qatar și i-a impresionat pe cei de la Chelsea, Arsenal și Atletico Madrid, anunță jurnalistul Gaston Edul.
Sursa menționată anterior notează că Mac Allister nu ar vrea totuși să plece de la Brighton în această iarnă, astfel că o mutare poate avea loc abia în vara anului viitor.
Mac Allister se află din iarna anului 2019 la Brighton, iar în momentul de față este cotat la 42 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Argentinos și Boca Juniors sunt cele două cluburi pentru care a mai evoluat Mac Allister de-a lungul carierei
Julian Alvarez, văzut ca o soluție pentru Real Madrid
Julian Alvarez a sosit în vara trecută la Manchester City și mai are contract cu gruparea engleză până în 2027.
După ce a atras privirile la Cupa Mondială din Qatar, Julian Alvarez este privit acum ca un jucător care s-ar putea integra în atacul celor de la Real Madrid.
Rafael Varas, primul antrenor al lui Julian Alvarez, îl propune pe fostul său elev la Real Madrid, despre care spune că ar putea juca în orice moment în tricoul blanco.
”Sunt de părere că Julian Alvarez ar putea purta tricoul lui Real Madrid în orice moment”, a declarat Rafael Varas, potrivit Marca.
La vârsta de 11 ani, Julian Alvarez a fost în probe la Real Madrid, însă atacantul nu a impresionat la acea vreme.
Cifrele lui Julian Alvarez
În șapte meciuri jucate la Cupa Mondială din Qatar, Julian Alvarez a reușit patru goluri și o pasă decisivă.
- În 2022, Julian Alvarez a jucat 54 de partide
- 29 de goluri și nouă pase decisive sunt reușitele lui Julian Alvarez
- 50.000.000 de euro este cota de piață a lui Julian Alvarez, potrivit Transfermarkt
Etichete: chelsea , atletico madrid , arsenal , argentina , alexis mac allister
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții