Video Cenk Tosun, acuzat că s-a bucurat cu un gest folosit de o grupare neo-fascistă. Ce spune fotbalistul lui Everton
articol scris de Digi Sport09.01.2021, 21:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cenk Tosun (29 de ani) e în centrul atenției în Anglia, după ce a sărbătorit într-un mod considerat controversat golul pe care l-a marcat în poarta lui Rotherham United, în victoria cu 2-1 a echipei sale, Everton.
Cenk Tosun, acuzat că a făcut un gest al unei organizații fasciste, după golul marcat
Turcul a înscris în minutul nouă și s-a bucurat printr-un gest cu mâinile, același care este folosit de Bozkurtlar, o grupare de extremă dreapta din țara sa natală. Organizația este una ultranaționalistă, interzisă anul trecut în Franța.
Gestul lui Tosun a fost criticat pe rețelele de socializare, unii fani cerând ca turcul să nu mai îmbrace niciodată tricoul lui Everton. ”Avem o istorie de luptă împotriva fascismului, nu putem permite așa ceva”, a scris un suporter, pe Twitter.
Atacantul a negat însă că modul de celebrare a făcut referire la gruparea de extremă dreapta. Potrivit The Athletic, șefii lui Everton au vorbit cu Tosun după meci, iar acesta a negat că ar fi vrut să transmită așa ceva.
You are being paranoid ?
Cenk Tosun's goal celebration shows no ideology ❗
Stop prejudice
Let him make himself clear
pic.twitter.com/E5sRNA9CVQ— Erhan ÖZAKAY (@ErhanOzakay) January 9, 2021
Cum explică Cenk Tosun gestul
Conform aceleiași surse, Cenk Tosun doar și-a ridicat mâinile spre cer, fără niciun substrat.
Bozkurtlar, în traducere ”Lupii gri”, este o organizație înființată în 1968, care funcționează ca o grupare paramilitară. Ideologia ei este una ultranaționalistă, islamistă și neo-fascistă.
Everton a câștigat disputa cu Rotherham United, din Cupa Angliei, după un meci de 120 de minute. Golul victoriei a venit în minutul 93, marcat de Abdoulaye Doucoure.
Etichete: everton , fascism , cenk tosun , bozkurtlar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții