Cel mai bun marcator român din 2018 e șomer. Ce revenire ar fi în Liga 1!
28.11.2018, 18:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Liviu Antal, cel mai bun marcator român din 2018, și-a încheiat aventura în Lituania. Zalgiris Vilnius nu i-a prelungit contractul, după finalul campionatului. Atacantul nu regretă că în vara lui 2017 a plecat de la CFR Cluj și spune că s-a despărțit în condiții amiabile de formația la care a jucat un an și jumătate.
23 de goluri a avut Antal (29 de ani) în sezonul 2018 din Lituania, unde a fost cel mai bun marcator. Liber de contract, atacantul spune că acum vrea să se relaxeze. Din ianuarie, ar putea fi disponibil pentru un transfer în Liga 1.
"Mi-am terminat contractul în Lituania, iar acum vreau să mă relaxez o perioadă. Mă bucur enorm că în 2017 am luat decizia să plec în Lituania. Am avut primele 6 luni mai grele până ce m-am acomodat cu terenul sintetic şi cu campionatul, dar în 2018 am avut un an foarte bun.
Păcat că nu am câştigat şi campionatul. Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături, conducerea clubului, antrenorului şi nu în ultimul rând colegilor. Le doresc multă baftă şi sper că anul viitor vor câştiga campionatul", a declarat Liviu Antal pentru ziarul Sportul Sălăjean.
Selecționerul Lituaniei a vorbit despre naturalizarea lui Liviu Antal
În urmă cu doar două săptămâni, înainte de România - Lituania (3-0) selecționerul naționalei balticilor, Edgaras Jankauskas, spunea, mai în glumă, mai în serios, că ia în calcul naturalizarea lui Liviu Antal, pentru a putea să-l folosească în echipa sa. "Îi găsim lui Liviu Antal o lituaniancă, să se însoare cu ea. Ne-ar plăcea să-l avem în echipa noastră. Acum, însă, suntem fericiţi cu ce avem în lot", afirma tehnicianul, în acel moment.
Liviu Antal (29 de ani) era, în urmă cu o lună, singurul român care conta în cursa pentru Gheata de Aur în acest sezon, într-un moment în care primii în top erau jucătorii care evoluează în campionatele care se desfășoară în sistemul estic, care încep în ianuarie și se termină în toamnă.
Etichete: liviu antal , lituania , goluri antal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții