Căpitanul s-a retras din națională după rezultatul ”umilitor”: ”E inacceptabil”. S-a terminat 2-2
articol scris de Digi Sport24.03.2024, 19:56
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Mare favorită înaintea meciului, naționala Chinei a remizat la Kallang, scor 2-2 în compania reprezentativei din Singapore, într-o partidă din calificările pentru Cupa Mondială din 2026, zona asiatică.
Linpeng Zhang s-a retras din naționala Chinei după 2-2 cu Singapore: ”O adevărată umilință”
Chinezii au început excelent jocul și a condus cu 2-0 la pauză, grație dublei lui Wu Lei, care a ratat și un penalty în minutul 31. Surprinzător, Singapore a revenit în actul secund și a reușit să egaleze, prin reușitele lui Ramli și Mahler.
În urma acestui rezultat, Linpeng Zhang (34 de ani), căpitanul Chinei, a anunțat că se retrage din națională: ”Mă gândeam de ceva timp la asta, acum chiar cred că e timpul să îmi închei cariera la echipa națională. Nu am putut să batem nici echipa din Singapore... Mi se pare inacceptabil, o adevărată umilință”, a spus fundașul dreapta, potrivit scmp.com.
- 6 goluri în 105 selecții sunt cifrele lui Linpeng Zhang la selecționata Chinei.
- 100 de mii de euro este cota de piață a fundașului lateral, potrivit Transfermarkt.
China, formație care ocupă locul 88 în clasamentul FIFA, a învins Singapore (locul 156) în fiecare dintre precedentele 5 întâlniri directe.
După 3 etape disputate, Coreea de Sud conduce grupa C a preliminariilor pentru CM 2026, cu 7 puncte, Thailanda ocupă locul 2, cu 4 puncte, la egalitate cu China. Singapore e ultima, cu un singur punct.
Primele două clasate avansează în faza următoare.
Etichete: china , calificari cm 2026 , singapore china , linpeng zhang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții