Capăt de drum pentru Sergio Ramos?! Presa din Franța anunță că fundașul s-ar putea retrage prematur
articol scris de Digi Sport03.02.2022, 23:14
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Problemele medicale nu se mai termină pentru Sergio Ramos (35 de ani). Fotbalistul ajuns la PSG din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Real Madrid, a jucat doar în cinci partide în cele opt luni de când se află la la formația din Paris.
Capăt de drum pentru Sergio Ramos?! Presa din Franța anunță că fundașul s-ar putea retrage prematur
Potrivit presei din Franța, Sergio Ramos este afectat de accidentările numeroase de care a avut parte și se vehiculează că fundașul spaniol ar putea decide să își încheie prematur cariera de fotbalist.
Gravitatea accidentările lui Sergio Ramos a fost confirmată și de Jean-Marcel Ferret, un fost medic de la echipa națională a Franței, care a transmis că accidentarea fotbalistului poate fi catalogată drept ”sindromul solearilor îmbătrâniți”, o afecțiune care le dă bătăi de cap sportivilor aflați în activitate de o lungă perioadă.
”Sunt niște accidentări foarte enervante pentru că evoluția lor nu poate fi anticipată. Are legătură cu configurația mușchilor soleari.
Fără să intrăm în detalii despre anatomie, trebuie să luăm în considerare că îmbătrânirea țesutului muscular și loviturile primite de Ramos în timpul carierei sale după cele 19 sezoane la cel mai înalt nivel i-au slăbit gambele”, a declarat Jean-Marcel Ferret pentru Le Parisien, citat de AS.com.
Medicul spune că țesutul muscular își pierde treptat flexibilitatea și, din această cauză, devine mai fragil. Pentru că Ramos a trecut printr-un proces intens de recuperare în urma accidentării la gamba piciorului stâng, Ferret este de părere că fotbalistul ar putea avea probleme acum cu piciorul drept.
Astfel, Ferret spune că este aproape imposibil ca Sergio Ramos să intre pe teren la meciul celor de la PSG împotriva lui Real Madrid din optimile Champions League, programat la data de 15 februarie, iar prezența sa la meciul retur este și ea incertă.
Sergio Ramos a părăsit sesiunea de antrenament mai devreme decât colegii săi! Emoții pentru PSG în vederea meciului cu Real Madrid
La unul dintre antrenamentele premergătoare jocului cu Nice din Cupa Franței, Sergio Ramos a simțit dureri și a fost nevoit să termine mai devreme decât colegii săi sesiunea de pregătire, anunță Marca. Încă nu se cunoaște natura accidentării și gravitatea ei, însă fundașul este determinat să-și revină pentru partida de pe 15 februarie, în compania fostei sale echipe, în optimile UEFA Champions League.
”Destinul este foarte capricios. M-aș fi bucurat să ne pice o altă echipă. Mi-ar fi plăcut să nu jucăm contra lui Real Madrid, dar să mă întorc acasă, chiar dacă ne-am spus rămas bun, este un motiv de bucurie”, a declarat Sergio Ramos, conform El Chiringuito, când a aflat că-și va întâlni fosta echipă.
Etichete: real madrid , psg , accidentari , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții