Brazilienii vin în Europa să negocieze cu un antrenor de top. Ronaldo poate fi elementul-cheie
articol scris de Digi Sport19.01.2023, 13:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Brazilia a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar de către Croația, iar acest rezultat adus la demiterea lui Tite, fostul selecționer al sud-americanilor.
Brazilienii vin să negocieze cu Ancelotti
După plecarea lui Tite, brazilienii l-au pus pe Carlo Ancelotti pe lista posibililor înlocuitori. După ce variantele Pep Guardiola, Zinedine Zidane sau Jose Mourinho nu s-au concretizat, oficiallii Confederației Braziliene de Fotbal au de gând să vină în Europa și să negocieze cu tehnicianul italian, anunță jurnalistul Bruno Andrade.
Reprezentanții Braziliei sunt conștienți că le va fi greu să-l convingă pe Carlo Ancelotti, însă se bazează pe Ronaldo Nazario, care ar urma să participe și el la discuții. Fostul mare atacant a lucrat cu antrenorul italian, iar sud-americanii speră că R9 poate fi un element decisiv în ceea ce privește decizia finală a lui Ancelotti.
Ce spunea Carlo Ancelotti despre viitorul său
Recent, italianul a spunea că, pentru momentul dat, nu se pune problema să plece de la Real Madrid, echipă cu care mai are contract până în vara anului 2024.
"Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt fericit la Real Madrid. Am contract aici până în 2024 și dacă nu mă dau afară până atunci, nu voi pleca. O să fie timp să vorbim despre viitorul meu", a spus Carlo Ancelotti, pentru Radio Rai, conform Fabrizio Romano.
Chiar dacă ideea de a antrena formația sud-americană este una pe placul lui Ancelotti, acesta se simte foarte bine la Madrid și nu vrea să plece de pe Santiago Bernabeu indiferent de ofertele care vor exista.
De asemenea, italianul a spus public că naționala Canadei este o variantă care îi face cu ochiul și pe care nu ar refuza-o.
Etichete: ronaldo , brazilia , carlo ancelottti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții