Brazilienii continuă atacurile la adresa lui Istvan Kovacs: "Bătaie de joc! Nici măcar nu a arbitrat la Cupa Mondială"
articol scris de Digi Sport10.02.2023, 18:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Criticile la adresa lui Istvan Kovacs (38 de ani) continuă, după ce românul s-a aflat la centru la meciul pierdut de Flamengo în fața lui Al-Hilal, scor 2-3, în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor.
Arbitrul a avut un meci extrem de dificil, în cadrul căruia a acordat două lovituri de pedeapsă, 10 cartonașe galbene și unul roșu, iar brazilienii se simt în continuare nedreptățiți de Kovacs.
Brazilienii continuă atacurile la adresa lui Istvan Kovacs
La două zile după meci, vicepreședintele deținătoarei Copa Libertadores, Marcos Braz, l-a atacat dur pe român pentru prestația sa și a reamintit faptul că, deși a fost delegat la Cupa Mondială din Qatar, acesta nu a prins nicio partidă la centru.
"Nici măcar nu vreau să mă leg de arbitraj, dar au adus un arbitru care nici măcar nu a arbitrat la Cupa Mondială. Arbitrajul a fost o bătaie de joc, unul absurd.
Nu vreau să folosesc asta ca o scuză, dar arbitrajul românului a fost dizgrațios. S-au dictat două penalty-uri la niște faze în care adversarii nici măcar nu aveau mingea.
În prelungirile primei reprize, am avut un jucător eliminat pentru al doilea cartonaș galben, iar primul a fost acordat tot în bătaie de joc", a spus Marcos Braz, conform presei braziliene.
Brazilienii au recunoscut și că cei de la Al-Hilal au fost mai buni
Nu toți din tabăra lui Flamengo au pus rezultatul pe seama lui Kovacs. Everton Ribeiro (33 de ani), una dintre vedetele echipei, a preferat să vorbească mai degrabă despre jocul bun făcut de saudiți.
"Nu am putut să îi neutralizăm. Iar apoi nu am putut să întoarcem soarta meciului.
Știm că urmează un moment dificil pentru noi, că vom primi critici, dar va fi încă o provocare pe care va trebui să o depășim", a spus Ribeiro, conform presei braziliene.
Etichete: istvan kovacs , flamengo , marcos braz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții