Brazilianul Ronaldo și-a ales favoritul pentru Balonul de Aur 2021: "Fără îndoială! Nu credeți și voi?"
articol scris de Digi Sport14.10.2021, 18:11
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
France Football a anunțat recent cei 30 de fotbaliști nominalizați pentru Balonul de Aur în 2021, iar oamenii din fotbal au început deja să facă predicții.
Brazilianul Ronaldo și-a ales favoritul pentru Balonul de Aur 2021: "Fără îndoială! Nu credeți și voi?"
Conform L'Equipe, lupta pentru trofeu în acest an se va da între 5 fotbaliști - Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Jorginho, Robert Lewandowski și Karim Benzema.
Ronaldo (45 de ani), campion mondial cu Brazilia în 1994 și 2002 și câștigător al Balonului de Aur în 1997 și 2002, este de părere că distincția individuală supremă din fotbal trebuie să ajungă în acest an la Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, care a câștigat recent Liga Națiunilor cu naționala Franței.
"Fără îndoială, favoritul meu pentru Balonul de Aur este Benzema. Cel mai bun atacant, un nivel extraordinar timp de 10 ani și, mai presus de toate, un campion. Nu credeți și voi?", a scris Ronaldo, pe contul său de Instagram.
180 de jurnaliști din întreaga lume au stabilit cei 30 de candidați. Gala pentru Balonul de Aur 2021 este programată luni, 29 noiembrie, la Théâtre du Chatelet (Paris), anunță L'Equipe.
Ultimul câștigător al Balonului de Aur este Lionel Messi, în 2019, argentinianul fiind fotbalistul cu cele mai multe astfel de distincții - șase. Rivalul Cristiano Ronaldo a obținut de cinci ori trofeul, ultima oară în 2017.
La casele de pariuri, Leo Messi este favorit clar pentru Balonul de Aur 2021
Messi a cucerit în acest an Copa America, primul trofeu alături de Argentina la naționala de seniori. Tot în acest an, sud-americanul a câștigat Cupa Spaniei cu Barcelona și titlul de golgheter în La Liga, cu 30 de reușite. Ulterior, Leo s-a transferat la PSG, unde a strâns până acum cinci meciuri și un gol.
La distanță semnificativă de Messi, în opinia bookmakerilor, se află Robert Lewandowski (Bayern), golgheterul din Bundesliga, și Jorginho, câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea și al EURO 2020 cu naționala Italiei.
Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, care a arătat o formă excelentă în ultima perioadă, nu se află nici măcar printre primii 10 favoriți la trofeu, având cotă 51.
Etichete: real madrid , ronaldo , karim benzema , balonul de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții