Galerie Foto Blestemul continuă pentru Harry Kane! A debutat la Bayern, dar nu a reușit să obțină primul trofeu din carieră
articol scris de Digi Sport13.08.2023, 00:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Harry Kane (30 de ani) a fost prezentat la Bayern Munchen în cursul zilei de sâmbătă, iar la mai puțin de 12 ore a debutat la gruparea bavareză și a avut șansa să câștige primul trofeu din cariera sa.
Fotbalistul a fost rezervă la meciul pierdut de Bayern Munchen în fața lui RB Leipzig, scor 0-3, în Supercupa Germaniei.
Harry Kane, în continuare fără niciun trofeu în palmares
Galerie Foto
Thomas Tuchel l-a trimis în teren pe fotbalist în minutul 63, în locul lui Mathys Tel, atunci când tabela arăta deja 2-0 în favoarea lui Leipzig, după reușitele lui Dani Olmo (minutele 3 și 44).
La doar cinci minute după ce Kane a fost trimis în teren, Dani Olmo a făcut hat-trick-ul după ce a transformat penalty-ul acordat după hențul lui Mazraoui.
Bavarezii nu au reușit să întoarcă scorul, iar RB Leipzig a câștigat Supercupa Germaniei.
Astfel, Harry Kane, care nu are deocamdată niciun trofeu în palmares, nu a reușit nici la Bayern Munchen să pună mâna pe un titlu.
VIDEO Rezumatul partidei Bayern Munchen - RB Leipzig 0-3
Etichete: bayern munchen , harry kane , rb leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții