Benzema, debut spectaculos la Al-Ittihad: eurogol + assist pentru saudiți
articol scris de Digi Sport28.07.2023, 09:37
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Karim Benzema (35 de ani) a avut un debut de vis la noua sa echipă, Al-Ittihad, formație la care s-a transferat în această vară.
Astfel, în meciul jucat de saudiți împotriva celor de la Esperance Times, din Cupa Campionilor Cluburilor Arabe, câștigat de Al-Ittihad cu scorul de 2-1, atacantul francez a reușit să înscrie primul său gol (în minutul 55) și să furnizeze primul assist în tricoul celor de la Al-Ittihad (în minutul 35) pentru golul coechipierul său Abderrazak Hamdallah.
Pentru tunisieni, adversarii lui Benzema din acest meci, a înscris Oussema Bougerra în minutul 26.
Golul lui Karim Benzema
Starul francez care a făcut istorie la Real Madrid, echipă la care a jucat timp de 14 ani, nu a jucat în toate cele 90 de minute pentru Al-Ittihad, fiind înlocuit de tehnicianul portughez Nuno Espirito Santo în minutul 71 cu Sultan Farhan.
În urma acestui succes, Al-Ittihad se clasează pe primul loc în grupa de calificare a Arab Club Champions Club (cu CS Sfaxien, Esperance Times și Al Shorta).
Karim Benzema a semnat un contract valabil pe doi ani cu Al-Ittihad.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Benzema, potrivit Transfermarkt
Karim Benzema, avertizat de Cosmin Contra
Cosmin Contra s-a aflat pe banca celor de la Al-Ittihad în perioada august 2021 - iunie 2022 și a ratat pe ultima sută de metri titlul în Arabia Saudită. Acum, fosta sa formație este campioana en-titre și pornește cu prima șansă și în noul sezon, însă "Guriță" a ținut să îi transmită un mesaj clar lui Karim Benzema, înainte de aventura sa în zona Golfului.
"Pare că saudiții investesc mulți bani în sport și fotbalul nu este exclus. Pe lângă faptul că au ambiția de a organiza Mondialul din 2030. Sigur, în următorii ani vor investi bani în infrastructuri, jucători, să îmbunătățească fotbaliștii locali și sigur că liga arabă va fi suficient e puternică.
Al Ittihad e un club extrem de iubit. Împreună Al Hilal sunt două echipe cu cea mai mare masă socială. Anul trecut am început un proiect cu care am luptat până în ultimul moment pentru a câștiga titlul și în acest an au reușit. Au o bază extrem de bună, nu excelentă, însă bună, pentru a îmbunătăți tinerii jucători. Benzema va întâlni un club mare, unde există exigența de a câștiga titlul anual și multă presiune.
Vor fi pretenții mari de la Benzema. Nu e un campionat facil din multe motive. Religia pe care o au, presiunea clubului, clima... dacă cei care vin din Europa au senzația că vor găsi o ligă ușoară vor rămâne surprinși. Toate echipele te pun în dificultate. Există străini la fiecare club și antrenori care ridică nivelul tactic și fizic”, a declarat Cosmin Contra, potrivit As.com.
Etichete: karim benzema , al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții