Belgienii s-au săturat și de Ianis Hagi! Fiul ”Regelui” și Nicușor Stanciu, trecuți la capitolul ”țepe”
12.12.2019, 17:59Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Ianis Hagi (21 de ani) nu s-a adaptat nici la Genk, așa cum s-a întâmplat și în perioada pe care a petrecut-o în Serie A, la Fiorentina. Fiul ”Regelui” a fost inclus, alături de Nicușor Stanciu și alți fotbaliști, într-un top al celor mai mari țepe pe care și le-au luat belgienii în ultimii ani. Hagi jr a jucat pe final, acum două zile în Napoli - Genk și a fost aproape de a marca.
Patru milioane de euro au achitat oficialii campioanei Belgiei pentru a-l transfera pe Ianis de la Viitorul, numai că Hagi jr nu a reușit, cel puțin până acum, să demonstreze că a meritat investiția. În cele 17 partide în care a jucat pentru belgieni, 12 în campionat, 5 în Europa - doar în 7 a început titular -, Ianis a marcat trei goluri și s-a remarcat și prin trei assisturi.
Jurnaliștii belgieni au întocmit un top al fotbaliștilor pe care s-au dat bani mulți și care nu au dat satisfacție în fotbalul belgian și l-au trecut și pe Ianis, după ce internaționalul român a devenit rezervă la gruparea pregătită de germanul Hannes Wolf.
În top a fost inclus și Nicușor Stanciu, fotbalist care nu a reușit să se impună la Anderlecht, club care a achitat aproape 10 milioane de euro către cei de la FCSB.
Fostul antrenor al lui Genk a vorbit deschis despre situația lui Ianis Hagi: "Așa s-a compromis"
Fostul antrenor al lui Genk, Felice Mazzu, a explicat de ce Ianis Hagi (21 de ani) nu s-a impus în Belgia. Tehnicianul care l-a convins pe Ianis să vină la Genk a explicat forma slabă a decarului echipei naționale: "Uitaţi-vă la Hagi, un fotbalist foarte bun, dar într-o linie de mijloc formată din trei fotbalişti nu e potrivit. Am vorbit cu el ore în şir despre acest aspect.
El poate juca doar în spatele atacantului, dar restul echipei trebuie să joace în funcţie de el. În acest mod s-a compromis la Genk", a spus Mazzu, într-un interviu acordat publicației Het Laatste Nieuws.
Ianis a adunat 12 apariții pentru Genk în campionatul intern, după 18 etape. Mijlocașul a fost folosit atât în spatele atacantului, în 4-2-3-1, cât și în sistemul 4-3-3, pe post de inter.
Ianis Hagi vrea să plece de la Genk
Ianis Hagi pare din ce în ce mai nemulțumit la Genk, iar presa din Belgia anunță că ar putea pleca în perioada de mercato din ianuarie. Hagi Jr nu a reuşit până acum să se impună la Genk. Fiul lui Gheorghe Hagi a marcat 3 goluri în cele 12 meciuri în care a evoluat.
Decarul echipei naționale a fost transferat de Genk în vara acestui an, de la Viitorul Constanța, în schimbul sumei de 4 milioane de euro.
Etichete: nicusor stanciu , ianis hagi , transferuri belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții