Banii n-aduc fericirea! Primele 3 vedete care s-au săturat de Arabia Saudită și vor să revină în Europa
articol scris de Digi Sport08.01.2024, 14:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Perioada de mercato a verii a adus mai multe transferuri sonore în Arabia Saudită, dar unii jucători caută deja să se întoarcă în Europa în fereastra de transferuri a iernii.
Este vorba de trei veterani care au plecat în Golf pentru a culege cecuri uriașe cât timp se află pe finalul carierei: Roberto Firmino (32 de ani, Al-Ahli), Jordan Henderson (33 de ani, Al-Ettifaq) și Karim Benzema (36 de ani, Al-Ittihad).
Roberto Firmino, Jordan Henderson și Karim Benzema vor să revină în Europa
Potrivit presei spaniole, cei trei nu s-au adaptat la clima, cultura și modul în care arabii înțeleg fotbalul, iar acum au ajuns să regrete decizia de a părăsi fotbalul european.
Dintre aceștia, cel mai determinat să plece este Henderson, care ia în calcul să plătească o despăgubire de opt milioane de euro și să renunțe la restul banilor pe care trebuie să îi primească de la Al-Ettifaq, doar pentru a se întoarce în Premier League.
Chelsea, Newcastle, Fulham și Crystal Palace, ”pe urmele” lui Jordan Henderson
Conform Fichajes, la scurt timp după ce a fost făcut anunțul că Jordan Henderson și-ar dori să revină în Premier League, nu mai puțin de 4 echipe din primul eșalon al fotbalului britanic și-au manifestat intenția de a-l transfera pe fostul mijlocaș al ”Cormoranilor”: Chelsea, Newcastle, Fulham și Crystal Palace.
Sursa citată anterior scrie că dacă va accepta una dintre ofertele celor 4 cluburi, Henderson va avea mai multe șanse de a fi convocat de selecționerul Gareth Southgate la naționala Angliei pentru EURO 2024.
Spaniolii mai scriu că Henderson și-ar fi exprimat dorința de a o părăsi pe Al-Ettifaq, din cauza faptului că fotbalistul se simte afectat de legile foarte stricte din Arabia Saudită, dar și de condițiile dificile de joc (umiditate și temperaturi ridicate).
Etichete: karim benzema , jordan henderson , roberto firmino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții