Avertismentul unui fotbalist legendar pentru argentinieni înaintea Cupei Mondiale: ”Messi nu este Isus Hristos!”
articol scris de Digi Sport16.08.2022, 19:05
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Lionel Messi (35 de ani) se pregătește să evolueze la Cupa Mondială din Qatar alături de reprezentativa Argentinei. Cupa Mondială din Qatar va debuta la data de 20 noiembrie.
În grupa C a Cupei Mondiale din Qatar, Argentina va evolua contra Arabiei Saudite, Mexicului și Poloniei.
Avertismentul unui fotbalist legendar pentru argentinieni înaintea Cupei Mondiale: ”Messi nu este Isus Hristos!”
Gabriel Batistuta, legendarul fotbalist argentinian, crede că nu ar trebui ca toată presiunea competiției să fie pusă pe umerii septuplului câștigător al Balonului de Aur, lucru pe care coechipierii lui Messi de la prima reprezentativă a Argentinei par să îl fi înțeles.
”O lungă perioadă am pus toată presiunea pe umerii lui Lionel Messi. Spuneam că îl avem pe Isus Hristos, pe Messi, da, este un jucător uriaș, dar nu este Isus Hristos. Apoi, îl punem și pe el la zid. Am făcut asta mult timp.
Acum, acest lucru s-a mai schimbat. Desigur, dacă am mingea și i-o pot da lui Messi, i-o dau lui. Dacă sunt doi coechipieri și îi pot pasa lui Messi, îi pasez lui. Dacă nu pot face asta, trebuie să găsesc pe altcineva. Acești copii au înțeles asta și joacă foarte bine.
Nici Messi nu este prost. Știți cum este să simți că toată lumea se așteaptă ca tu să te ocupi de tot? Ce ar fi dacă am face asta împreună? Întrebați-l pe Messi dacă ar prefera să joace în Barcelona lui Pep Guardiola unde totul se împărțea sau ar prefera să joace singur și să marcheze toate golurile”, a declarat Gabriel Batistuta, citat de Goal.
Lionel Messi lipsește de pe lista candidaților pentru Balonul de Aur pentru prima dată în ultimii 17 ani
Revista France Football a publicat vineri lista celor 30 de candidați pentru Balonul de Aur, trofeu care se va decerna pe 17 octombrie.
După sezonul 2021/2022, Lionel Messi (35 de ani) nu a fost inclus pe listă, un lucru care nu s-a mai întâmplat de 17 ani încoace. În schimb, Cristiano Ronaldo (37 de ani) a fost nominalizat, iar francezii de la L'Equipe, citați de presa spaniolă, au oferit și explicația.
Conform criteriilor folosite de revista France Football, Messi nu a fost luat în calcul deoarece a marcat doar 6 goluri în Ligue 1 și a avut un sezon dezamăgitor și în Champions League, unde PSG a fost eliminată de Real Madrid în optimi.
În schimb, chiar dacă și Manchester United a părăsit UCL în aceeași rundă, Ronaldo a avut un mare aport în faza grupelor, unde a marcat 6 goluri, majoritatea cruciale. În Premier League, CR7 a înscris de 18 ori.
Etichete: argentina , cupa mondiala , balonul de aur , lionel messi , gabriel batistuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții