Au câştigat la tribunal deoarece Cristiano Ronaldo nu a fost pe teren la un meci amical!
04.02.2020, 13:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Doi suporteri sud-coreeni au câştigat în instanţă procesul intentat după ce Cristiano Ronaldo nu a fost folosit de Juventus vara trecută, la un meci amical jucat la Seul împotriva unei selecţionate din campionatul asiatic, K League Al-Stars.
Juventus a folosit 20 de jucători în meciul încheiat la egalitate, 3-3, dar Ronaldo nu s-a aflat pentru ei.
Despăgubiri pentru fanii care au reclamat absenţa lui Ronaldo
Clubul italian a motivat că starul său prezintă "oboseală musculară". Ronaldo jucase în celelalte două meciuri amicale disputate în turneul din Asia, 2-3 cu Tottenham, şi victorie la penalty-uri cu Inter Milano, 4-3.
Tribunalul din Incheon a decis că societatea The Fasta Inc., cea care a organizat meciul, trebuie să-i despăgubească pe reclamanţi cu echivalentul a aproximativ 285 de euro. Instanţa a decis că 55 de euro reprezintă o parte din banii pe bilete, iar restul de 230 de euro drept despăgubiri morale.
Decisiv în favoarea celor doi suporteri nemulţumiţi a fost anunţul făcut de societatea organizatoare că Ronaldo va juca măcar o repriză.
Avocatul care i-a reprezentat pe cei doi este apărătorul altor 87 de persoane care au depus reclamaţii legate de meci.
Etichete: cristiano ronaldo , international champions cup , juventus - tottenham , despagubiri suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții