Anunțul presei britanice: "Erling Haaland a ales unde va juca din vară". Manchester United, obligată să se resemneze!
articol scris de Digi Sport08.01.2022, 12:30
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Numeroase forțe europene sunt, în continuare, interesate de norvegianul Erling Haaland (21 de ani), însă printre ele nu se mai regăsește și Manchester United.
Publicația britanică ”The Daily Star” anunță că ”diavolii roșii” au renunțat să mai spere la fotbalistul Borussiei Dortmund și s-au resemnat cu ideea că acesta are alte priorități.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Erling Haaland a ales pe Real Madrid?
În ultimele luni, Haaland a fost în discuții cu mai multe formații europene. Printre ele, Manchester City, Barcelona și Real Madrid, formații capabile să investească câteva sute de milioane de euro pentru întreaga afacere.
Cu toate acestea, englezii afirmă că Manchester United a renunțat la transferul lui Erling Haaland după ce ar fi aflat că acesta și-ar dori să joace pentru Real Madrid. În același timp, planurile lui Pep Guardiola de a-l aduce la Manchester City au fost și ele date peste cap.
”Manchester United s-a retras din cursa pentru transferul lui Haaland după ce a descoperit că acesta vrea să joace la Real Madrid”, a notat sursa citată.
Erling Haaland este unul dintre cei mai prolifici fotbaliști din lume la ora actuală. Așa cum era normal, cluburile mai mari decât Borussia Dortmund l-au asaltat cu oferte pe norvegian.
Senzația englezilor este că Dortmund ar fi ajuns la o înțelegere cu Real Madrid, prin care l-ar trimite pe Haaland în capitala Spaniei, în vară.
Britanicii sunt de părere că oficialii celor de la Real Madrid au lucrat intens la transferul lui Haaland, în ultima perioadă, și sunt gata să formeze un atacat imbatabil din vară. Un trio format din Erling Haaland, Kylian Mbappe și Vinicius Junior. Ajutați de veteranul Karim Benzema.
Etichete: manchester city , real madrid , barcelona , manchester united , borussia dortmund , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții