Anunțul făcut de antrenorul Parmei despre ”bestia” Dennis Man înaintea primului meci oficial al sezonului
articol scris de Digi Sport07.08.2022, 13:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dennis Man (23 de ani) i-a impresionat pe italieni la revenirea la antrenamentele Parmei cu forma sa fizică, datorită căreia l-au supranumit ”Bestia”, dar antrenorul grupării de pe Ennio Tardini face un anunț surprinzător înaintea primului meci oficial al sezonului.
Parma, la care mai este legitimat și Valentin Mihăilă (22 de ani), va juca duminică seara, de la ora 22:00, în Cupa Italiei, în compania celor de la Salernitana. Atât Dennis Man, cât și Valentin Mihăilă se află în lot pentru acest meci, însă rămâne de văzut dacă vreunul dintre ei va fi și pe teren.
Ce a spus antrenorul Parmei despre ”bestia” Dennis Man înaintea meciului din Cupa Italiei cu Salernitana
Antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, a dat de înțeles la conferința de presă premergătoare meciului cu Salernitana, că, cel mai probabil, Dennis Man, nu va începe meciul ca titular, având în vedere că abia și-a revenit după accidentarea din finalul sezonului trecut de Serie B.
”Băieții vor cunoaște formația cu zece minute înainte de meci. Îmi place să spun celor care încep doar din vestiar, dar vreau să subliniez că cei care intră pe parcurs sunt și ei foarte importanți. Echipa lucrează cu o poftă excelentă în ciuda căldurii, iar acesta este cel mai frumos, dar și cel mai complicat lucru pentru un antrenor: să aibă îndoieli. Îndoielile există și vor exista întotdeauna.
Pentru unii îndoielile sunt pentru o chestiune de condiție și vorbesc mai presus de toate despre Dennis Man. Inglese a reluat antrenamentele și mi se pare într-o stare bună. Pe cine văd eu cel mai bine între Benek, Inglese și Tutino? Acum este important ca toți să ajungă în aceeași condiție”, a declarat antrenorul Parmei, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit ParmaLive.
Elementele care l-au transformat pe Dennis Man într-o ”bestie”
Transformarea fizică a lui Dennis Man este datorată în primul rând perioadei din Italia, pentru că fotbalistul era în cu totul altă condiție când a plecat de la FCSB, unde, e drept, a acumulat o cantitate vizibilă de masă musculară, fapt vizibil în fotografiile de mai jos, în care jucătorul poate fi văzut inclusiv la primele meciuri la echipa bucureșteană.
Galerie Foto
Combinația care l-a transformat pe Dennis Man într-o ”bestie”
Dennis Man a crescut mult din punct de vedere fizic în ultimul an și jumătate, de când este la Parma, datorită pregătirii pe care clubul o impune. De altfel, nu este primul fotbalist român care se ”transformă” în Italia. Un alt exemplu este Ianis Hagi, care a revenit la actuala Farul în vara lui 2018, după un an și jumătate la Fiorentina, cu masă musculară evident mai mare.
Dennis Man nu s-a bazat, însă, doar pe pregătirea de la club, ci lucrează suplimentar și acasă, unde face des exerciții fizice și, în unele cazuri, împărtășește momentele cu urmăritorii de pe rețelele sociale.
De asemenea, un alt aspect care a contribuit la dezvoltarea fizică este alimentația, bazată pe fructe de mare, orez și paste.
Un nou început pentru Dennis Man la Parma
Dennis Man vine după un sezon cu momente contrastante la Parma. Nu a fost unul dintre favoriții lui Enzo Maresca, antrenorul care a început stagiunea trecută pe banca tehnică a echipei, iar cu Giuseppe Iachini a fost folosit în banda stângă într-un sistem 3-4-1-2. Deși a avut evoluții apreciate, era evident că postul nu este cel pe care dă cel mai bun randament, în special pentru că trebuia să se axeze mai mult pe faza defensivă.
Acum, Parma are un nou antrenor, în persoana lui Fabio Pecchia, cel care preferă un sistem 4-2-3-1, în care Dennis Man poate da un randament bun pe postul de mijlocaș de bandă dreaptă.
Etichete: parma , salernitana , dennis man , fabio pecchia , dennis man parma , bestia dennis man , dennis man fabio pecchia , bestia dennis man parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții