Antrenorul Parmei a făcut anunțul despre Dennis Man, accidentat înainte de meciurile României
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 15:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aflat într-un moment excelent la Parma, Dennis Man (25 de ani) a acuzat o accidentare la finalul meciului cu Sudtirol, în care a fost titular și a marcat.
Fabio Pecchia anunță că Dennis Man a revenit
La conferința de presă premergătoare meciului cu Modena, programat sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 15:00, Fabio Pecchia a vorbit despre situația lui Dennis Man.
Internaționalul român a fost accidentat în ultimele săptămâni și nu a putut onora convocarea la naționala României pentru meciurile cu Israel și Elveția, însă acum este refăcut și poate evolua din nou pentru Parma.
"Man a lucrat cu grupul, Mihăilă a revenit și el, iar Osorio a sosit azi-dimineața. În afară de suspendarea lui Hernani, lotul este complet disponibil. Nu este nimic serios, nimic deosebit, l-am recuperat si pe Partipilo", a transmis Pecchia.
Parma are planuri de viitor cu Dennis Man
În cadrul unui interviu acordat recent, Mauro Pederzoli, directorul sportiv al Parmei, a vorbit despre situația lui Dennis Man. Oficialul "Cruciaților" a fost întrebat dacă se teme că internaționalul român va avea oferte din partea altor formații și a oferit un răspuns prompt.
"Nu ne este frică, suntem mândri că Man își demonstrează întreaga sa valoare. Sunt foarte fericit pentru el. Are continuitate și merită tot ce i se întâmplă, mai ales pentru ce fel de persoană este.
Ne bucurăm dacă jucătorii noștri sunt râvniți pe piață. Avem obiective clare de realizat, iar Man este un jucător important pentru noi”, a spus directorul sportiv de la Parma.
Etichete: serie b , parma , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții