Video Andrei Rațiu, assist perfect pentru golul săptămânii: o ”foarfecă” de zile mari a lui Pulido
articol scris de Digi Sport23.01.2023, 00:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaționalul român Andrei Rațiu (24 de ani) a oferit un assist perfect, duminică seară, pentru ceea ce poate fi golul săptămânii în fotbalul european, în partida pe care echipa sa, Huesca, a disputat-o contra celor de la Oviedo, pe teren propriu.
- Huesca - Oviedo s-a terminat la egalitate, scor 1-1, și a făcut parte din etapa cu numărul 24 din La Liga 2.
Golul săptămânii a pornit din piciorul lui Andrei Rațiu
Oviedo a deschis scorul în minutul 39, prin Koindredi, din lovitură de la 11 metri, însă nu a avut puterea de a ține prea mult timp de scor.
În minutul 42, Huesca avea să egaleze. Fundașul dreapta român Andrei Rațiu a trimis o centrare perfectă, la colțul lung, de unde colegul său, Jorge Pulido, un fundaș central de meserie, a prins o ”foarfecă” laterală de toată frumusețea la colțul lung, fără speranțe pentru portarul advers.
Andrei Ratiu 🇷🇴 (1998) with the assist on what will probably be the absolute BANGER of the week, by the centre-back Jorge Pulido. pic.twitter.com/E77SJOxdnB
— Alex Scout (@AlexScoutRo) January 22, 2023
În startul reprizei secunde, Oviedo a rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Luismi, dar Huesca nu a reușit să găsească drumul către obținerea celor trei puncte, chiar dacă a forțat constant.
În urma acestui rezultat, Huesca și Oviedo au rămas vecine de clasament, locul 12, respectiv locul 13, cu câte 31 de puncte amândouă.
Etichete: oviedo , huesca , la liga 2 , ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții