Andrei Burcă și Florin Tănase, din ce în ce mai aproape de retrogradare în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport23.02.2024, 18:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Al-Okhdood, formația la care joacă internaționalii români Andrei Burcă (30 de ani) și Florin Tănase (29 de ani), a pierdut, în deplasare, scor 1-3, cu Al-Taawon, în etapa a 21-a a campionatului din Arabia Saudită.
În acest meci, Burcă a fost integralist, în timp ce Tănase a fost titular, dar a fost scos de pe teren în finalul partidei (minutul 90+3).
Andrei Burcă, pasă de gol la unica reușită a lui Al-Okhdood în înfrângerea cu Al-Taawon
Gazdele de la Al-Taawon au reușit repede să treacă în avantaj pe tabelă, după ce au marcat două goluri în primele 10 minute.
Însă, Al-Okhdood a redus din handicap în minutul 57, când Andrei Burcă, fostul fundaș central al lui CFR Cluj, i-a pasat decisiv lui Saeed Al Rubaie care a înscris pentru scorul de 1-2.
Dar, gazdele au mai marcat o dată până la finalul partidei și au stabilit scorul final de 3-1 pentru Al-Taawon.
Pentru prestația din acest meci Andrei Burcă a fost notat cu 6,8 de specialiștii Sofa Score. De cealaltă parte, Florin Tănase, fostul mijlocaș al celor de la FCSB care a încasat un cartonaș galben în minutul 68 al partidei cu Al-Taawon, a primit nota 6.
- 17 meciuri a jucat Tănase pentru Al-Okhdood în acest sezon
- două goluri și 3 pase decisive a reușit mijlocașul
- 20 de meciuri a jucat Burcă pentru Al-Okhdood în actuala stagiune
- patru goluri a reușit fundașul central pentru formația din Arabia Saudită
După înfrângerea cu Al-Taawon, Al-Okhdood se clasează pe poziția a 11-a în Saudi Pro League, cu 23 de puncte obținute după 21 runde, la 5 ”lungimi” fața de echipa aflată pe locul al 16-lea al ierarhiei (poziție direct retrogradabilă), Al-Tai (formație pregătită de Laurențiu Reghecampf), care are 18 puncte din 20 meciuri.
Pentru trupa lui Florin Tănase și Andrei Burcă urmează partida din campionat, de pe teren propriu, cu Al-Riyadh (formație aflată pe locul al 15-lea în Saudi Pro League).
Etichete: arabia saudita , florin tanase , andrei burca , al okhdood
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții