Ambiția lui ”Cristiano Ronaldo de București”: ”Niciodată nu voi renunța să lupt pentru asta”
articol scris de Digi Sport26.05.2022, 11:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Dobre (23 de ani), jucătorul lui Dijon, formație din liga a doua din Franța, nu a prins lotul convocat de Edi Iordănescu pentru cele patru meciuri ale naționalei României din Liga Națiunilor, din luna iunie, chiar dacă a fost pe lista preliminară a selecționerului.
Mijlocașul ofensiv a spus la finalul lunii martie că nu vrea să mai audă de echipa națională, după ce nu s-a numărat printre jucătorii convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile de verificare cu Grecia și Israel.
Galerie Foto
Alex Dobre: ”Visul meu este să mă întorc în Premier League”
Selecționerul României a părut că nu ia în seamă declarațiile lui Dobre și l-a trecut pe lista preliminară a stranierilor pentru acțiunea din luna iunie, însă, în cele din urmă, românul comparat cu Cristiano Ronaldo în Franța, nu a fost oprit în lot.
Dobre nu a părut afectat de decizia lui Edi Iordănescu și continuă să viseze departe, după ce a anunțat că vrea să fie primul român care câștigă Balonul de Aur.
”Visul meu este să mă întorc în Premier League. Niciodată nu voi renunța să lupt pentru asta. Dacă nu plecam împrumut la Wigan, cu siguranță mi-aș fi făcut debutul în Premier League. Dar am ales să merg să prind minute în Championship, nu doar să bifez debutul la Bournemouth. Îmi doresc să ajung într-unul dintre primele patru campionate ale lumii. O să văd ce mi se potrivește mai bine și voi vedea ce voi alege”, a declarat Alex Dobre, la Pro X.
- 9 goluri și 4 assist-uri în 31 de partide a reușit Alex Dobre în acest sezon la Dijon.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Dobre, potrivit Transfermarkt.
Plecat din România în 2016 de la o echipă de juniori din Cluj, Dobre a fost transferat de Bournemouth, unde a fost înregistrat la formația U21. De-a lungul timpului a fost împrumutat la mai multe echipe din eșaloanele inferioare din Anglia, Bury, Rochdale, Yeovil și Wigan, iar din 2020 evoluează pentru Dijon, gruparea care a plătit un milion de euro pentru el.
- Românul poate evolua atât ca atacant lateral, cât și ca mijlocaș ofensiv, în spatele atacantului.
În Franța, Alexandru Dobre este supranumit ”Cristiano Ronaldo de București”.
”Îl poreclesc `Cristiano Ronaldo de București` pentru postura sa și pentru că este un `monstru` la antrenamente. Este capabil să marcheze goluri incredibile, dar și să rateze ocazii foarte mari. Poate fi mult mai bun dacă rezolvă această problemă de eficiență”, a notat jurnalistul francez Adrian Beria, conform objectifgard.com.
Etichete: dijon , alexandru dobre , alexandru dobre premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții