Alexandru Maxim a fost ales în echipa ideală a sezonului în Super Lig. ”Coleg” cu Visca și Balotelli
articol scris de Digi Sport24.05.2022, 21:54
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Alexandru Maxim (31 de ani) a fost selectat de turci în echipa ideală a sezonului, după evoluțiile foarte bune în tricoul celor de la Gaziantep.
În această stagiune a Super Ligii, Alexandru Maxim a bifat 31 de partide, reușind să înscrie 14 goluri și să ofere 7 pase de gol, cifre foarte bune pentru un campionat apreciat al Europei.
Alexandru Maxim, printre cei mai buni jucători din Turcia, în acest sezon!
Pentru echipa ideală a sezonului, turcii au gândit un sistem 3-5-2, iar fotbalistul român este unul dintre mijlocașii centrali. Alături de el se află și Tony Nwakaeme, campion cu Trabzonspor, care a activat în fotbalul românesc la ”U” Cluj.
Echipa ideală din Super Lig: Ugur Cakir - Guilherme, Samet Akaydin, Abdulkerim Bardakci - Nwakaeme, Alexandru Maxim, Emre Akbaba, Rachid Ghezzal, Edin Visca - Umut Bozok, Mario Balotelli.
Alexandru Maxim a ajuns la Gaziantep în iarna lui 2020. Până în acest moment, internaționalul român a bifat 90 de meciuri, 38 de goluri și 13 pase decisive.
- Cota de piață a lui Alexandru Maxim, conform Transfermarkt.de, este de 3,5 milioane de euro.
Patru meciuri oficiale pentru "tricolori" în luna iunie, în Liga Națiunilor
Alexandru Maxim a fost convocat de către Edi Iordănescu pentru acțiunea echipei naționale din luna iunie, în lotul de 30 de jucători.
- Muntenegru – ROMÂNIA, 4 iunie, ora 21:45, stadion Podgorica
- Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, 7 iunie, ora 20:45, stadion Bilino Polje Zenica
- ROMÂNIA – Finlanda, 11 iunie, ora 21:45, stadion Giulești
- ROMÂNIA – Muntenegru, 14 iunie, ora 21:45, stadion Giulești
Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru această acțiune:
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)
Etichete: alexandru maxim , super lig , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții