Alertă la Madrid! Vinicius s-a accidentat la meciul Braziliei și a fost schimbat în minutul 27
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 09:20
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Brazilia s-a văzut învinsă de Columbia cu scorul de 1-2 în meciul din cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială.
Vinicius a început ca titular, însă a fost schimbat după numai 27 de minute, după ce a suferit o lovitură. Veștile nu sunt tocmai bune pentru naționala Braziliei și Real Madrid, întrucât accidentarea pare să fie serioasă.
Vinicius Junior s-a accidentat și poate absenta o lună de zile
Fotbalistul brazilian a început bine partida pentru ”Selecao”, întrucât a pasat decisiv la golul din minutul 4 semnat de fotbalistul lui Arsenal, Gabriel Martinelli. În minutul 20 al partidei, Vinicius a fost lovit de Davinson Sanchez, care a văzut cartonașul galben pentru intrarea sa dură. Vizibil lovit, Vini a încercat să continue partida, însă nu a mai putut și a fost schimbat în minutul 27 cu Joao Pedro.
Brazilianul a părăsit terenul șchiopătând, iar la finalul meciului a oferit primele declarații despre starea sa medicală. Veștile nu sunt bune pentru Brazilia, care o va întâlni pe Argentina în următorul meci, dar nici pentru Real Madrid, care are un program aglomerat în perioada următoare.
”Am primit o lovitură foarte dureroasă. O să fac teste mâine pentru a afla diagnosticul.
Cred că accidentarea este la fel ca cea de data trecută”, a declarat Vinicius la finalul partidei.
🚨🗣️ Vinícius: “I think the injury is the same as last time.” @FuiClear pic.twitter.com/5BCWErkTX6
— Madrid Zone (@theMadridZone) November 17, 2023
În acest sezon, brazilianul a mai suferit o accidentare la coapsă, care l-a ținut departe de gazon timp de o lună de zile. Vini Jr. a intrat în vestiar la pauză cu un bandaj voluminos și un pachet de gheață pe coapsa stângă, iar senzațiile nu sunt deloc bune.
Tot mai mulți accidentați la Real Madrid
După ce și Eduardo Camavinga a suferit o accidentare la antrenamentele Franței și va reveni pe teren abia la începutul anului următor, ”Don Carlo” a primit încă o veste neplăcută prin accidentarea lui Vinicius.
În urmă cu puțin timp, Florentino Perez l-a concediat pe doctorul echipei. Totuși, se pare că, loviți și de ghinion, situația medicală a jucătorilor lui Real Madrid rămâne de-a dreptul îngrijorătoare.
În prezent, pe lista indisponibililor la Real Madrid se regăsesc:
- Thibaut Courtois
- Eder Militao
- Aurelien Tchouameni
- Dani Ceballos
- Kepa
- Arda Guler
- Jude Bellingham
- Eduardo Camavinga
- Vinicius Junior
Etichete: real madrid , brazilia , vinicius junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții