Adrian Mutu a refuzat să antreneze din nou în Liga 1. "Nu este momentul"
29.07.2019, 19:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu a fost ademenit să antreneze iarăși în Liga 1, dar a refuzat. În prezent, fostul internațional pregătește echipa a doua a clubului Al Wahda, în Emiratele Arabe Unite. Adrian Mutu a antrenat FC Voluntari, în sezonul 2017-2018, când a reușit să o salveze de la retrogradare în meciul de baraj pentru Liga 1, cu Chindia Târgoviște, câștigat la loviturile de departajare.
"Adevarata mea țintă, în prezent, este să capăt experiență și să devin mai bun ca antrenor. Am avut discuții cu trei echipe din Liga 1. Le-am mulțumit și am refuzat politicos, nu era momentul", a declarat Adrian Mutu pentru Pro Sport.
Visul lui Adrian Mutu e să antreneze Fiorentina
Principalul obiectiv al lui Adrian Mutu este săm antreneze în Serie A. "În primul rând, pe Fiorentina. O iau pas cu pas, am timp!", a adăugat "Briliantul".
La începutul anului, când a împlinit 40 de ani, Adrian Mutu a spus ce echipă din Liga 1 i-ar plăcea să antreneze. "Dacă ar fi să aleg o echipă din Liga 1, Craiova ar fi în capul listei", a dezvăluit fostul decar al naționalei.
Adrian Mutu a avut o carieră impresionantă ca jucător
Adrian Mutu și-a început cariera la FC Argeș, iar în 1998 a plecat la Dinamo. Un an mai târziu a fost transferat la Inter, pentru 6,5 milioane de euro. Au urmat apoi Hellas Verona și Parma, iar în 2003 a plecat la Chelsea, pentru 19 milioane de euro. În 2004 s-a despărțit de Chelsea, iar în ianuarie 2005 a semnat cu Juventus.
În vara anului s-a transferat la Fiorentina, în schimbul a 8 milioane de euro, club pentru care a bifat 69 de goluri în 143 de meciuri. În 2011 s-a despărțit de clubul care i-a adus cea mai multă glorie. Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Tîrgu Mureș sunt cluburile la care a mai evoluat apoi Mutu.
În calitate de antrenor, Adi Mutu a antrenat 11 meciuri la FC Voluntari în sezonul 2017/2018. La Dinamo București a avut funcția de președinte timp de un an de zile, iar la naționala României a fost director sportiv în perioada octombrie 2017 - aprilie 2018.
Etichete: adrian mutu , al wanda , adrian mutu oferte , adrian mutu liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții